Liberalii au modificat, vineri, la Congresul extraordinar al PNL, și prevederile statutului PNL privind atribuțiile structurilor partidului în desemnarea candidaților în colegiile uninominale, ca urmare a adoptării votului uninominal.
Potrivit noului statut, președintele PNL nu mai are atributul de a propune candidații care deschideau listele de București pentru alegerile parlamentare, ci propune Delegației Permanente candidații pentru câte un colegiu la Camera Deputaților și un colegiu la Senat, în circumscripția electorală București pentru alegerile parlamentare.
Nici Consiliul de Coordonare al PNL București nu va mai înainta Delegației Permanente a partidului listele candidaților pentru Senat și Camera Deputaților, cu excepția locurilor întâi, ci candidații pentru Cameră și Senat din circumscripția electorală București.
Delegația Permanentă (DP) nu va mai valida listele candidaților pentru alegerile parlamentare, ci candidații pentru acest scrutin, desemnați de Delegațiile Permanente Teritoriale ale filialelor care au obținut la ultimele alegeri rezultate electorale peste media națională a partidului, la votul pentru lista de consilieri județeni și la votul pentru Parlamentul European. Ca urmare a adoptării votului uninominal, DP nu mai stabilește nici candidații de pe locul întâi pe listele din circumscriptia electorală București pentru alegerile parlamentare, la propunerea președintelui PNL, ci stabilește candidații la alegerile parlamentare pentru un colegiu la Camera Deputaților și un colegiu la Senat, pentru București, la propunerea președintelui PNL.
O altă consecință este și faptul că BPC validează atât lista de candidați pentru primarii municipiilor reședință de județ, cât și lista de candidați pentru președinții de Consilii Județene, la propunerea Delegațiilor Permanente Teritoriale.
De asemenea, Delegația Permanentă Teritorială este compusă, alături de parlamentarii, primarii și viceprimarii, membri PNL, și din președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene. Atribuțiile DP Teritoriale au fost schimbate în sensul că nu mai propun spre validare centrului doar lista de candidați pentru primăriile reședință de județ, ci și listele de candidați pentru președințiile de Consilii Județene.
Liberalii au mai introdus în noul statut al PNL, o prevedere potrivit căreia „PNL își asumă istoria și tradiția sa, reprezentarea ideilor și valorilor liberale, civice și ale dreptei democratice românești”.