Liberalii îi transmit președintelui PSD, Mircea Geoană, că nu vor participa la negocierile pe care social-democrați intenționează să le inițieze în noaptea alegerilor, menționând că aceste discuții vor începe cel mai probabil pe 2 decembrie, după sărbătorirea Zilei Naționale a României. Coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că liberalii nu vor purta negocieri cu celelalte formațiuni politice până pe data de 2 decembrie, după sărbătorirea Zilei naționale a României.
„PNL nu va purta negocieri până după alegeri, adică până pe data de 2 decembrie, întrucât pe 1 decembrie sărbătorește Ziua națională și nu stă să negocieze cu domnii Geoană și Stolojan. Nu considerăm moral să negociem ceea ce cetățenii nu au votat”, a susținut Bogdan Olteanu.
Întrebat când va fi stabilită delegația de negociere a liberalilor și componența acesteia, liderul PNL a replicat „probabil pe 2 decembrie, după alegeri”.
El a conchis că, pe lângă menținerea cotei unice de impozitare, „constituirea unui guvern cu participarea PNL va fi condiționată de asumarea programului anti-criză al PNL”.
La rândul său, vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, pentru MEDIAFAX, că liberalii vor negocia majoritatea parlamentară după alegeri, reiterând că obiectivul PNL este câștigarea alegerilor și continuarea conducerii guvernului, menținând poziția de premier.
„Noi o să discutăm după alegeri când o să avem un rezultat clar, astea sunt declarații de campanie. Noi avem ca obiectiv câștigarea alegerilor și conducerea Guvernului cu prim-ministru liberal. Geoană, dacă vrea, poate să negocieze dar pentru noi ăsta e obiectivul și pe 30 noiembrie nu avem ce să discutăm decât despre câștigarea alegerilor”, a afirmat Ludovic Orban.
Întrebat dacă liderii PNL au stabilit componența delegației liberale pentru negocierea viitoarei majorități parlamentare care să formeze guvernul, Orban a replicat „Nu”. „O să avem BPC după alegeri, atunci vom stabili acea delegație”, a conchis liderul PNL.
Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că va cere un mandat din partea Biroului Permanent al formațiunii, în noaptea de 30 noiembrie, pentru negocierile privind guvernarea, precizând că, dacă PSD va câștiga alegerile, funcția de premier este nenegociabilă.
„Voi lua un mandat din partea Biroului Permanent al partidului nostru. Intenționez să iau acest mandat chiar în noaptea lui 30 (…) Părerea mea este că discuțiile despre formarea unei majorități și de desemnare a unui premier vor începe frenetic de pe la 7 seara pe 30 săptămâna viitoare. De ce? Pentru că în clipa în care se știe scorul, nimeni nu stă cuminte două săptămâni”, a precizat Mircea Geoană.
Întrebat dacă în noaptea de 30 noiembrie, după anunțarea rezultatului alegerilor, va convoca oficial Biroul Permanent, Geoană a răspuns: „Da. Oricum, toată conducerea e la partid”.