Liberalii îi felicită pe sucevenii care au protestat împotriva actualei puteri din România



Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău
Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău

Liberalii au ținut să-i felicite pe sucevenii care au ieșit în stradă în ultimele șapte zile și au protestat pașnic împotriva actualei puteri din România. Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău, a declarat că încă de la începutul protestelor, PNL, prin membrii săi, s-a alăturat manifestanților care au participat la mitingurile de protest.
„Am participat la aceste mitinguri mai mult ca cetățeni obișnuiți, nemulțumiți atât de noua lege a sănătății, cât și de nivelul de trai și problemele cu care se confruntă zi de zi, decât ca partid politic”, a spus Zmău, care a mai adăugat că „am considerat că este normal ca o manifestare apolitică să nu fie politizată, așa cum încearcă acum mașina de diversiune a PD-L să inducă în eroare populația, ci sprijinită într-un mod cât se poate de civilizat, fără mesaje politice și fără folosirea însemnelor de partid ale PNL sau USL”.
Marius Zmău consideră că liderii PD-L din județul Suceava ar fi trebuit să aibă curajul să iasă și să discute cu protestatarii și a criticat faptul că în ultimele șapte zile aceștia nu au avut nici o reacție publică.