Liberalii suceveni i-au acuzat pe candidații PD-L la alegerile parlamentare că au dat dovadă de dispreț față de legile în vigoare, atunci când au început campania electorală înainte de termen.
Liderul Organizației Municipale Suceava a PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a spus că PD-L a fost singurul partid care a „încălcat flagrant” legea și a umplut municipiul Suceava cu afișele electorale ale candidaților la Camera Deputaților și Senat.
„Am văzut pe acele afișe și trei figuri importante ale județului Suceava, un fost prefect, Orest Onofrei, un președinte de Consiliu Județean, Gheorghe Flutur, și un primar al Sucevei, Ion Lungu, care au încălcat flagrant legea. Plus că mai sunt și candidații, care declară în fața electoratului că dacă ajung în parlament vor face legi. Și tocmai ei încalcă legile”, a declarat Alexandru Băișanu, care candidează pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava.
El a spus că PD-L Suceava a început campania înainte de termen la solicitarea conducerii centrale a acestui partid, care le-a transmis candidaților să facă tot ce le stă în putință pentru a câștiga, indiferent dacă încalcă legea.
„Ion Lungu și Gheorghe Flutur nu ar trebui să se implice în campanie” Făcând referire la prezența lui Ion Lungu și a lui Gheorghe Flutur pe afișele electorale ale PD-L, Băișanu a precizat că nu înțelege implicarea acestora în campania electorală, cu atât mai mult cu cât ei au fost aleși deja, iar rolul lor este de a conduce Primăria, respectiv Consiliul Județean Suceava.
„În loc să se dedice activității pentru care sunt plătiți din bani publici, ei fac campanie electorală. Cred că în locul lor, pe afișele candidaților PD-L putea să fie pus țarul Petru I, care a făcut lucruri mărețe pentru Rusia. Și dacă vor, pot să le dau eu o fotografie a țarului”, a mai spus președintele liberalilor suceveni.
Alexandru Băișanu a ironizat sloganul democrat liberalilor suceveni, precizând că acum înțelege de ce „Suceava este pe mâini bune”.
„Suceava este pe mâinile bune ale celor care sunt în funcție de conducere, care au fost prefecți și au apărat legea, dar care acum pot să încalce această lege cu o deosebită ușurință și fără să aibă vreun stres”, a încheiat Băișanu.






