Liberalii din municipiul Suceava le transmit colegilor lor democrați să se abțină de la a mai critica puterea, mai exact administrația „capitalei” de județ. „E anormal ca atunci când ești la putere să critici puterea”, este părerea exprimată de consilierul local liberal Mihai Aurel Steiciuc, ieri, într-o conferință de presă. El a adăugat că „asta înseamnă că te interesează numai imaginea, nu te interesează fondul, ci numai forma”. Pe de altă parte, Steiciuc consideră că fiecare partid trebuie să facă ce este mai bine pentru el. „De exemplu, PSD a ajuns la concluzia să tacă doi ani de zile și să-și rezolve problemele interne. PRM a ajuns la concluzia că e bine să nu spună nimic pentru că crește din votul negativ dat celorlalte partide. PD e normal că face ce este mai bine pentru el. Consider normală acțiunea PD să facă ce e mai bine pentru el. Anormal mi se pare, pentru că suntem la guvernare împreună. Dar, din punct de vedere al fiecărui partid, fiecare trebuie să-și facă o strategie pentru ce-i mai bun pentru el, ca să crească numeric, valoric în ochii populației”, a spus Steiciuc. Atacurile din ultima vreme ale unor partide, inclusiv a PD-ului, a menționat consilierul liberal, reprezintă „intenția lor de alegeri anticipate și, de fapt, o intrare în campanie mascată”. Steiciuc a ținut să precizeze că aceasta este părerea lui personală și nu a organizației municipale a PNL. Amintim că în ultime vreme democrații suceveni au luat drept țintă primăria municipiului Suceava, condusă de liberalul Ion Lungu, criticând în conferințele de presă diverse aspecte ale activității administrative.




