Solicitare

Liberalii din CJ vor o ședință extraordinară pentru dezbaterea a patru probleme urgente pentru județ



Consilierii județeni ai PNL Suceava au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare a deliberativului în cadrul căreia să fie analizate mai multe proiecte și probleme din județ. Solicitarea a fost făcută de liderul grupului PNL din Consiliul Județean Suceava, Vasile Ilie, care a spus că ședința ar putea fi organizată în perioada 2 – 4 aprilie a.c., la întâlnire urmând să fie invitați și toți primarii și parlamentarii suceveni. Vasile Ilie a propus ca pe ordinea de zi a ședinței extraordinare să fie incluse discuții cu privire la stadiul proiectelor „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, „Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor”, cel pentru modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare”, dar și analiza unor probleme legate de pășunatul și acordarea subvențiilor pentru agricultură în județul Suceava. „Urgența acestor proiecte este deosebit de mare, de aceea am solicitat o ședință extraordinară”, a spus Vasile Ilie. El a arătat că proiectul „Suceava – Utilități și mediu” a blocat deja conturile mai multor primării, cel mai bun exemplu fiind municipiul Câmpulung Moldovenesc, acolo unde primăria a fost executată pentru acest proiect cu suma de 2,3 milioane de lei.
„De asemenea, proiectul pentru deșeuri merge în pași de melc. Este un proiect care trebuie făcut, astfel încât să-și dezvolte mai repede aplicabilitatea, pentru că toate unitățile administrativ-teritoriale din județ duc gunoiul la distanțe mari, ceea ce are implicații directe asupra bugetului lor. Și la Aeroportul Suceava se pare că termenul nu va putea fi respectat și este necesar să luăm măsurile necesare încă de pe acum. Dacă termenul de 1 august 2015 nu se poate respecta, trebuie să vedem dacă măcar pe 1 septembrie se poate finaliza acest proiect”, a spus Ilie, care a adăugat că „și cu pășunatul, din aprilie și până la 1 mai trebuiesc stabilite toate pășunile care sunt date asociațiilor sau oamenilor care fac pășunat la nivelul județului”. El a atras atenția că din exepriență se știe că la împărțirea pășunilor apar conflicte între unitățile administrativ-teritoriale care necesită medierea Consiliului Județean. Vasile Ilie a arătat că ședința extraordinară a CJ Suceava este convocată de 16 consilieri județeni.
După discursul lui Vasile Ilie, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, i-a transmis acestuia că dacă aceste probleme erau urgențe le-ar fi putut anunța pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de ieri a deliberativului. Nechifor a spus că instituția pe care o conduce nu are atribuții legale în privința pășunilor. „Dacă vreți să facem un colocviu putem să-l facem”, i-a transmis Nechifor lui Vasile Ilie. Șeful administrației județene a mai spus că în privința aeroportului lucrările sunt în derulare, iar acest proiect „nu are legătură cu primarii din teritoriu”. Făcând referire la proiectul „Utilități și mediu” și la cel pentru gestionarea deșeurilor, Cătălin Nechifor a spus că s-ar bucura de prezența primarilor, „pentru că în felul acesta poate îi convingem să mai plătească contribuțiile restante”. El a spus că unul dintre motivele pentru care proiectele sunt blocate este și acela că unii primari nu și-au plătit contribuțiile proprii.



Recomandări

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor
CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare