Câteva mii de persoane au fost prezente la acțiunile de popularizare a proiectelor pe care candidații PNL le au pregătite pentru a le susține în Parlamentul European. Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, a declarat că la sfârșitul săptămânii trecute, candidatul liberalilor suceveni pentru Parlamentul European, Aurel Burciu, însoțit de liderul organizației județene, Ion Lungu, a fost prezent în bazarul și în piața din Centrul Sucevei, prilej cu care a fost popularizat proiectul liberal „Eu Promovez România!”.
„Am discutat cu comercianții din bazarul sucevean, și am rămas încântați că marea lor majoritate cunosc proiectele noastre, și ce vrem să facem noi pentru români. Mai mult, am constatat că oamenii vor să-l cunoască personal pe domnul Aurel Burciu, și să audă personal de la acesta care sunt proiectele viitorilor europarlamentari liberali”, a spus Angela Zarojanu.
Ea a precizat că în prezența liderului PNL Suceava, Ion Lungu, au fost discutate și o serie de probleme legate de organizarea activității din bazar, în special în zona modernizată. Zarojanu a afirmat că majoritatea comercianților au solicitat continuarea investițiilor în bazar, pentru creșterea confortului celor care își desfășoară activitatea în acest spațiu, dar și al cumpărătorilor.
„Comercianții sunt mulțumiți de respectarea promisiunilor făcute de primarul Ion Lungu în ceea ce privește modernizarea bazarului. Iar în discuțiile avute cu ei, aceștia au solicitat continuarea investițiilor din această zonă, ceea ce se va întâmpla în perioada imediat următoare”, a spus Angela Zarojanu.





