Inițiativă

Liberalii cer majorarea alocației lunare pentru copii la 200 de lei



Liderul liberalilor suceveni, deputatul Alexandru Băișanu, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că în Senat a fost depusă o inițiativă legislativă a mai multor senatori PNL prin care se solicită majorarea alocației de stat pentru copii la suma de 200 de lei/lună. Alexandru Băișanu a arătat că această solicitare nu este una populistă, subliniind faptul că majorarea alocației pentru copii este o măsură absolut necesară. „Nu putem permite Guvernului să trateze copiii ca cetățeni de mâna a doua, doar pentru că această categorie socială nu votează. De asemenea, vreau să precizez că și liberalii se preocupă de astfel de măsuri sociale și nu cred în împărțirea partidelor pe clase sociale. Așa ceva făceau doar comuniștii, pentru a-și justifica necesitatea. Și o fac și socialiștii în ziua de azi. Liberalii nu se preocupă doar de oamenii de afaceri, ci de toate categoriile sociale”, a arătat Băișanu. El a subliniat că diferența dintre socialism și liberalism este dată de modul în care este abordat cetățeanul. „Noi vrem să îl ajutăm și să îl stimulăm să se dezvolte singur. Socialiștii vor să cultive un cetățean dependent de stat, pentru a putea cumpăra voturi prin pomeni electorale. Prin acest demers, PNL dorește să investească în viitorul României, în copii”, a precizat președintele PNL Suceava. El a spus că Executivul condus de Victor Ponta nu se poate scuza că nu are bani pentru a majora valoarea alocației de stat pentru copii, aceștia trebuind să fie o prioritate pentru guvernare.
Pe de altă parte, Alexandru Băișanu a criticat faptul că recent, Guvernul a alocat fonduri pentru deschiderea de noi proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală în plină campanie electorală, însă uită cu desăvârșire investițiile deja începute, unul dintre cele mai bune exemple fiind și pârtia de schi de pe masivul Rarău.
„În plus, premierul se împăunează cu o creștere economică de 3,5%. În luna mai se va lauda cu una și mai mare, mai mult ca sigur”, a spus Băișanu. El a încheiat afirmând că dacă Victor Ponta și PSD nu vor să adopte măsuri sociale doar pentru românii care votează azi, atunci premierul poate găsi bani și pentru cei patru milioane de copii din România.



Recomandări

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă
Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Investiții majore în infrastructura din comuna Cacica, cu proiecte pentru rețele de apă și canalizare, alee pietonală și pistă de biciclete

Prefectul Traian Andronachi: Până miercuri, sucevenii care au avut casele afectate de inundațiile din iulie vor primi banii alocați de Guvern

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național