Nemulțumire

Liberalii cer demisia directorului TPL Suceava, Darie Romaniuc

Liberalii suceveni solicită demisia directorului SC Transport Public Local SA Suceava, Darie Romaniuc. Cererea a fost făcută de liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, care a subliniat că Romaniuc se face vinovat de situația economică actuală a acestei firme a Consiliului Local Suceava. Băișanu susține că TPL Suceava se află în momentul de față într-o situație dramatică, la fel ca SC Termica SA, SC ACET SA „și toate celelalte societăți păstorite de Primăria Suceava”.
„Trebuie să ne aducem aminte că, nu cu mulți ani în urmă, un alt făt al primăriei, SC Transport Public Suceava SA a decedat, după care a fost înființată o nouă societate, în care au fost aduși foarte mulți bani din bugetul local. Este vorba despre actualul TPL, care în momentul de față este în aceeași situație de făt care ar putea să piară. Nu ne putem permite ca fiecare societate de genul acesta, care asigură transportul local, să trăiască unul, doi, cinci, șapte ani, după care să fie aruncată la gunoi și să facem alta. Pentru că istoria ne arată că primăria nu este un bun gestionar al unor activități de genul acesta”, a declarat Alexandru Băișanu.
Pe de altă parte, el a spus că liberalii nu vor fi de acord cu majorarea cu 10% a prețului abonamentelor TPL Suceava, proiect care ar fi trebuit să fie dezbătut în ședința de ieri a Consiliului Local, dar care, în cele din urmă, a fost retras de pe ordinea de zi. Președintele PNL Suceava a declarat că această majorare a prețului la abonamentele TPL ar fi „o injecție la un picior de lemn” și nu ar ajuta această firmă. Alexandru Băișanu a propus Adunării Generale a Acționarilor de la TPL Suceava să verifice dacă actualul director, Darie Romaniuc, a dus la îndeplinire hotărârile Consiliului Local cu privire la managementul acestei societăți.
„Dacă da, e OK, domnia sa poate continua, și atunci TPL e în profit și nu are probleme. Dacă nu a făcut acest lucru, îi cerem demisia de onoare domnului Romaniuc din această funcție, pentru că noi considerăm că un director care duce spre faliment o societate nu mai poate fi director. Domnul Romaniuc poate fi cetățean, dar nu director. Eu consider că la TPL s-a furat, ca în multe alte instituții din țara asta, și cred că domnul primar Ion Lungu și colegii noștri consilieri locali, din PNL, PSD și PDL, trebuie să verifice toate aceste lucruri”, a declarat Băișanu. El a mai solicitat verificarea tuturor firmelor care „căpușează” transportul local sucevean.

Recomandări

Administratorul public al Sucevei, Irina Vasilciuc, este noul președinte al Consiliului de Administrație de la TPL

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciuc, a demisionat din funcția de consilier județean