Liberalii bucureșteni – chestionați în legătură cu ruperea Alianței



Cei peste o mie de liberali prezenți, sâmbătă, la alegerile din organizația PNL București au avut de completat un chestionar, realizat de conducerea filialei, în care existau întrebări privind ruperea Alianței, atacurile lui Băsescu la adresa lui Tăriceanu și desemnarea unui candidat propriu la președinție.
Chestionarul a fost introdus în mapele participanților la Conferința municipală a PNL București, împreună cu raportul de activitate al conducerii filialei și cu strategia politică pentru perioada următoare.
În chestionar se preciza faptul că răspunsurile la întrebări au rolul de a pune la dispoziția liderilor filialei opiniile liberalilor bucureșteni pe temele respective.
Astfel, participanții la Conferința PNL București au fost întrebați dacă în perioada următoare ar dori fuziunea PNL-PD, continuarea funcționării Alianței sau ieșirea PNL din Alianță.
O altă întrebare a vizat aprecierea ultimelor declarații ale președintelui Traian Băsescu la adresa PNL și a premierului Călin Popescu Tăriceanu.
„În ultima vreme, diverși lideri PNL au afirmat necesitatea ca, la alegerile prezidențiale din 2009, PNL să participe cu un candidat propriu”, se arăta în enunțul unei alte întrebări. Liberalii bucureșteni au putut aprecia această idee, pe o scală de la „foarte bună” la „foarte proastă”.
De asemenea, chestionarul cerea nominalizarea persoanei considerată cea mai potrivită pentru a candida, în numele PNL, la Președinție, în 2009.
O întrebare asemănătoare a vizat desemnarea de către PNL a unui candidat propriu la Primăria Capitalei, în 2008, precum și nominalizarea persoanei.
În continuare, cei care au dorit să completeze formularul își puteau spune opinia referitoare la „principalele trei motive de tensiune, în cadrul Alianței”.