Liberalii suceveni au oferit peste 3.000 de flori femeilor din municipiul Suceava. De Ziua Internațională a Femeii, liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a oferit, alături de mai mulți membri ai acestui partid, narcise galbene femeilor pe care le-a întâlnit în acțiunile organizate în mai multe zone ale orașului, dar și celor din mai multe instituții publice. „Așa cum ne-am obișnuit, în fiecare an, împreună cu colegii de la PNL am oferit flori doamnelor și domnișoarelor pe care le-am întâlnit. Am fost și la instituții din Suceava, și pe stradă, și ne-am bucurat alături de ele. Le mulțumim că ne sunt alături, fie ca soții, ca mame, fiice, bunici sau mătuși. E un lucru minunat că avem posibilitatea ca cel puțin o dată în an să le omagiem, să le arătăm respectul pe care îl merită, și pe care nu de fiecare dată reușim să îl arătăm așa cum ar trebui”, a spus Alexandru Băișanu. Alături de liderul liberalilor suceveni s-au aflat și viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Ilie Niță, liderul Organizației Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău, și președintele tinerilor liberali, Cătălin Viorel Pintea, precum și mai mulți consilieri județeni.
Întrebat ce cadou a cumpărat pentru soția sa, Alexandru Băișanu a spus că i-a oferit acesteia un buchet de flori. El a precizat că a mers la Casa de Asigurări Sănătate pentru a-i oferi florile soției sale.