Formă fizică

Liber la alergat pe stadionul Areni

Sucevenii care vor să scape de kilogramele acumulate în iarnă și de sărbători, dar și cei care vor să se mențină într-o formă fizică bună pot merge de astăzi pe stadionul Areni să alerge sau să facă diverse alte exerciții fizice, intrarea fiind liberă.
“Începând cu 27 aprilie, stadionul Areni va fi la dispoziția persoanelor dornice de mișcare. Rugămintea noastră este ca cei care vin la alergat să nu intre pe terenul de fotbal, să păstreze curățenia și să nu vină cu băuturi alcoolice. Pentru ca persoanele care vin acolo să se simtă mai în siguranță, iar aceste reguli de bun-simț să fie respectate, o patrulă a poliției locale va avea ca sarcină supravegherea stadionului”, a declarat reprezentantul Primăriei Suceava, viceprimarul Lucian Harșovschi.
Deocamdată, pista de a atletism a stadionului Areni va putea fi folosită până la ora 21.00, dar după data de 15 mai, programul de funcționare se va prelungi până la ora 22.00.
Cei dornici să practice activități sportive pe stadionul Areni vor avea la dispoziție două toalete ecologice care vor fi vidanjate zilnic.
Intrarea la stadion se face doar pe poarta 3, în vreme ce, după ora 16.00, pe perioada antrenamentului, mașinile pot fi lăsate și în parcarea Primăriei Suceava.

Recomandări

Studenții universității din Suceava vor fi întâmpinați în acest an de „Doamna Toamnă” din flori

Studenții universității din Suceava vor fi întâmpinați în acest an de „Doamna Toamnă” din flori
Studenții universității din Suceava vor fi întâmpinați în acest an de „Doamna Toamnă” din flori

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT