Lia Olguța Vasilescu a intrat în conflict cu prezentatoarea TV Gabriela Cristea, după ce ministrul Muncii a afirmat că indemnizațiile pentru mame puteau fi total eliminate. Cristea i-a răspuns pe Facebook, iar scandalul a luat amploare în online, acolo unde Olguța Vasilescu a distribuit un link cu salariul vedetei, scrie Mediafax.Totul a pornit de la declarația făcută de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în timpul dezbaterilor din comisia de specialitate din Senat, referitoare la ordonanța privind plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului. Olguța Vasilescu spunea că acestea sunt ”îndestulătoare” și că ar fi putut să elimine cu totul indemnizațiile.”Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizația de creștere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-și crească acești copii în perioada în care nu lucrează. Deci nu avem ce să vorbim de principiul contributivității, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem și mai jos. Puteam să facem ca în țări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar am plafomat la 1800 de euro. Din punctul nostru de vedere este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă și în Germania și este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcție de venituri”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în comisia de specialitate din Senat.