Li-2

Pe vremea când zburam cu Li-2 nu-mi puteam închipui că, odată și odată, mă va agasa uruitul avioanelor de linie moderne ce bâzâie zi și noapte pe cerul Iașilor. În anii ̓50, cursa București-Iași-București decola și ateriza pe iarbă, pe un tăpșan de la marginea Tătărașilor: nici nu-i zicea aeroport, ci aerodrom. „Terminalul” era o încăpere dintr-o căscioară a meteorologilor, mobilată cu două bănci și câteva scaune din lemn. Mai era o garafă cu apă și două cănițe de tinichea. Ca să ajungi la closet (că WC n-aveai de ce să-i spui) dădeai colțul casei și intrai într-o grădină cu straturi de ceapă. Bătrânul avion Li-2 cu care ne-a fost cadorisit „marele prieten de la răsărit” era, de fapt, celebrul Douglas C-31 vag modificat. Moscova a cumpărat în 1936 primul lot de 21 de aparate, după care Douglas-ul a fost „localizat”, devenind „passajirskii samoliot 84”, apoi, Li-2. Cu câteva adaptări și simplificări, Rusia a construit, după modelul american, aproape 5.000 de Li-2. Deloc grațios, burtosul avion avea o roată fixă în coadă și, la aterizare, trecând peste mușuroaie, sălta din fund ca o rață leșească.
Am o fotografie cu Li-2 și la Salcea: în cadru apare și o prietenoasă căprioară. probabil mascota aerodromului… Li-2 a făcut războiul ca bombardier mediu: ducea sub pântece patru bombe de câte un sfert de tonă și, în cală, două de 500 kg. Citind cărțile despre Marele Război afli că se întâmplau ades regretabile boacăne din pricina desprinderii accidentale a bombelor din cleme taman unde nu trebuia…
Unul dintre avioanele ce ajungeau des la Iași era YR-CFI; îi țin minte indicativul fiindcă-i ziceam „Controlul financiar intern”. Pe acoperiș i se distingea o rotocoală mare nituită, de altă nuanță: acolo s-a aflat cândva turela mitraliorului. Cine știe ce crâncene povești de război ar avea de istorisit supraviețuitorii lungului și sângerosului drum către Berlin, parcurs iavaș-iavaș, în sute de reprize, cu 350 de km la oră! A scăpat și de aviația de vânătoare nazistă, și de loviturile antiaerienei, dar, urât sfârșit, avea să se prăbușească în 1964 undeva, lângă Cugir. Nu-mi amintesc să fi văzut, în presă, vreo știre. Încă-i bine: când YR-TAN a căzut în Valea Lotrioarei (1966), omorând toți cei 24 de pasageri, cititorii „Scânteii” au fost informați că avionul efectua o cursă Brașov-Mamaia. N-a existat și nici nu există aeroport la Brașov, nici la Mamaia, iar locul prăbușirii se afla la 100 km vest de Brașov, nu est! Cine știe ce „rațiuni de stat” au justificat mistificarea…
Adevărul este că Li-2-urile rusești, construite conform dictonul „tviordâi, krepkii, zdarovâi”, au avut parte de mult mai puține evenimente tragice față de Douglas-ul similar – asta și pentru că avionul american zbura pe tot mapamondul, în mii și mii de exemplare, operat de companii diverse, cu personal navigant de îndoielnică pregătire. De altfel, Li-2 a zburat în China și-n Vietnam până prin 1980, iar în Coreea de Nord este utilizat și acum! Nici Douglas-ul american nu se face de rușine: unul a căzut recent, în aprilie 2016 – ceea ce înseamnă că, ici-colo, încă zboară! Prin 1960, gazeta „Flacăra Iașului” a publicat fotografia primului Il-14 aterizat la Iași. Avea triciclu, dispăruse anacronica roată de coadă, zbura cu peste 400 de km la oră și, noutatea noutăților, apăruse stewardesa. N-avea microfon, așa că, proțăpită în ușa cabinei piloților, striga cât să acopere uruitul motoarelor cu piston, în stea, „Comandantul X vă urează bun venit…”, după care cei 24 de pasageri primeau bombonica rituală la decolare și aterizare. TAROM-ul își începea ascensiunea și la propriu (creștea spectaculos plafonul de zbor) și la figurat: dincolo de eșecul încetului ROMBAC, contractat ca efect al plimbării lui Ceaușescu cu caleașca reginei, parcul de aeronave s-a tot diversificat, poate chiar prea mult (Il-14, Antonov 24, Tu-154, IL-18, BAC-14, IL-62, BAC 15, Boeing 707, IL-62M), permițând operarea unor rute rămase ca reper jinduit în amintirile Companiei. De la București se putea zbura direct cu TAROM, în 1989, la New York, Beijing, Karachi, Singapore, Casablanca, Bangkok… Ou sont les neiges d’antan? Tabloul sosiri-plecări de la Otopeni este, acum, de-a dreptul impresionant, dar garnisit mai ales cu zborurile companiilor străine. La urma urmei, ce contează inscripția de pe fuselajul avioanelor care vin și pleacă de pe noile și dichisitele noastre aeroporturi? Bine că zboară! Ce, castraveții nu-i luăm din Turcia și gogoșarii, din Spania?… Dincolo de toate, un gând bun întru amintirea harnicului, viteazului și modestului Li-2.