Neatenție

Leziuni oculare provocate de praful de piatră



Constantin Ș., în vârstă de 36 de ani, din Vatra Moldoviței, a devenit victima propriei neatenții. Bărbatul, angajat al Companiei de Construcții Feroviare, punct de lucru Pojorâta, efectua o lucrare cu ajutorul unui perforator. Tânărul nu a folosit echipamentul de protecție în mod corespunzător, praful rezultat din perforarea blocului de piatră pătrunzându-i în ochi. Leziunile oculare suferite de acesta au fost destul de serioase, Constantin Ș. Fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde a fost internat în Secția Oftalmologie.
Medicii care se ocupă de acest caz au menționat că evoluția pacientului este bună, rănile suferite vindecându-se destul de repede. Șeful Serviciului Securitatea și Sănătatea Muncii, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Florin Moisa, a declarat că acest incident poate fi inclus în categoria accidentelor de muncă numai dacă muncitorul va avea o incapacitate de muncă de cel puțin trei zile. Potrivit acestuia, se pare că bărbatul se va întoarce la muncă luni, neavând nevoie de mai multe zile de spitalizare. Tânărul accidentat a refuzat să vorbească despre incidentul petrecut, în timpul orelor de program, la cariera de piatră de la Pojorâta.



Recomandări

Sentință a judecătorilor la 4 ani după ce o șoferiță a provocat o nenorocire după o ieșire neglijentă de pe un drum secundar

Sentință a judecătorilor la 4 ani după ce o șoferiță a provocat o nenorocire după o ieșire neglijentă de pe un drum secundar
Sentință a judecătorilor la 4 ani după ce o șoferiță a provocat o nenorocire după o ieșire neglijentă de pe un drum secundar