Lexus va păși în clasa compactă nu mai departe de anul viitor. Pentru a-și anunța bunele intenții la adresa acestui segment, marca premium japoneză va
prezenta pentru început un prototip, urmând ca la unul din saloanele din calendarul anului 2010 să vedem și rezultatul final, respectiv modelul de serie.
Conceptul denumit LF-Ch, aduce un suflu nou în clasa compactă atât ca filozofie de design cât și ca tehnologie.
Deși Lexus a evitat să ofere date tehnice, însă se știe că sub capota modelului de studiu se află un sistem de propulsie hibrid. De altfel versiunea de serie a lui LF-Ch va fi disponibilă exclusiv cu motoare hibride dar și tracțiune față, fiind pentru prima oară în cei 20 de ani de istorie ai companiei, când un model Lexus va avea tracțiune pe puntea anterioară.
În ceea ce privește designul, conceptul LF-Ch vine să democratizeze limbajul destul de fad al reprezentanților segmentului compact.
Linii puternice, detalii bine evidențiate, aerodinamică superioară, profil dinamic este ceea ce regăsești în bagajul estetic al prototipului japonez.
Pe piețele europene modelul Lexus va concura cu Audi A3 și BMW Seria 1.