Lexus a intrat în cartea de aur a industriei auto pentru simplul fapt de a fi accelerat intrarea tehnologiilor cu amprentă. Cu aproape trei ani în urmă, înainte ca rivalii germani să pronunțe cuvântul magic, japonezii de la Lexus prezentau lumii prima limuzină hibridă, LS 600h. Anul 2011 marchează jumătatea ciclului de viață al limuzinei, astfel că LS 600h era nevoit să treacă prin filtrul unei restilizări.
Deși mai puțin vizibile, schimbările exterioare au vizat numeroase componente, printre care spoilerul, grila față și evacuările cromate. Dacă farurile și-au păstrat tenta albastră, oglinzile laterale au fost înlocuite cu unele noi, care încorporează acum semnalizatoare. În interior, mai evidentă este introducerea unei tapițerii de culoare gri deschis și a noilor ceasuri de bord.
Lexus LS600h Facelift se bucură și de un portbagaj mai voluminos ca urmare a repoziționării bateriilor nichel-metal, de 288 de volți, care alimentează motoarele electrice.
Tehnic și estetic, schimbările sunt mărunte, pentru că sedanul de top Lexus nici nu avea nevoie de transformări majore. Chiar dacă motorul oferă același număr de cai putere, apetitul pentru benzină este mai mic grație unor detalii care și-au dovedit pe parcurs utilitatea.
Luxosul hibrid, echipat cu un motor cu 8 cilindri, care produce 438 de cai putere, poate demara de la 0 la 100 km/h în 5,5 secunde și dispune de o cutie automată cu 8 trepte. Două generatoare MG1 și MG2 dezvoltă 165 kW (224 cai putere), suficienți pentru a propulsa cu lejeritate sedanul de două tone. În ciuda resurselor de putere, LS 600h este creditat cu un consum mediu de 9,2 litri la 100 km.
Lexus afirmă că limuzina și-a sporit eficiența cu ajutorul unor mici artificii tehnice introduse odată cu versiunea restilizată. Este vorba de funcția ECO prin care sistemele mașinii vor îndemna la un stil de șofat domol, fără bruscări ale pedalei de accelerație.