Lexus va oferi pe viitor doar modele hibride, aceasta este promisiunea făcută de divizia premium a grupului Toyota. Între timp japonezii au scos și un hibrid asemenea lui Prius, vehicul prin care se celebrează de fapt cele două decenii de activitate a brandului Lexus. Lansat de curând, noul HS 250h este deja un model care a atras numeroși clienți, cererea depășind în momentul de față oferta. Livrat doar pe piața nord-americană, hibridul dedicat nu va fi disponibil și în Europa. Oficialii Lexus sunt de părere că europenii nu au încă disponibilitatea necesară pentru astfel de modele, așa că Toyota Prius rămâne prima opțiune chiar și pentru fanii mărcii Lexus aflați de cealaltă parte a oceanului. În schimb, Lexus promite să crească numărul versiunilor hibride pe piața europeană. Poziționat peste berlina IS, noul vehicul ecologic HS 250h utilizează același sistem hibrid ca și Toyota Camry, ce include un motor pe benzină de 2,4 litri și un motor electric, putere combinată a acestora ajungând la 187 CP. Unitatea cu patru cilindri este cuplată la transmisie cu variație continuă care trimite cuplul motor la roțile de pe puntea față. HS 250h este capabil să ofere o autonomie de drum superioară multor modele hibride actuale și este cu 30% mai eficient în ceea ce privește consumul de carburant față de orice alt automobil ecologic sub sigla Lexus. Nivelul de echipare este unul specific mașinilor premium. Printre dotările care merită menționate, amintim sistemul de menținere al bandei de circulație – LKAS, sistemul de preinformation projected on the windshield (HUD), tehnologia HUD – proiecția de parbriz a informaților de pe bord, sistemul de avertizare la coliziune și monitorizare șofer – un sistem care depistează schimbările de postură, gestică pentru anticiparea și detectarea stării de neatenție. Standard modelul oferă 10 airbaguri și jante de 17 inch.