Tranzacții

Leul și-a consolidat avansul în fața euro

Moneda națională și-a accentuat aprecierea din prima parte a ședinței interbancare de marți și a încheiat ziua recuperând 2,5 bani față de euro.
Ultimele transferuri ale zilei au fost operate în intervalul 3,5610 – 3,5660 lei/euro, cu 2,5 bani sub nivelul închiderii de luni.
Dimineață, euro se tranzacționa la 3,5850 – 3,5900 lei, iar cotația a coborât pe tot parcursul ședinței, fără reveniri, până în apropiere de 3,5600 lei/euro.
Vânzările de valută au fost realizate cu precădere de către investitorii stăini, care au revenit pe piață după perioada de acalmie din ultimele zile, a declarat un dealer.
BNR a anunțat un curs de referință de 3,5679 lei/euro, cu 1,7 bani mai jos decât raportul de luni. Moneda americană a avut o depreciere mai temperată, de doar 0,2 bani, referința plasându-se la 2.8026 lei/dolar.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu