Leul, în depreciere puternică



Moneda națională și-a accelerat ritmul de depreciere la finalul ședinței de ieri, cursul urcând aproape de 3,92 lei/euro, pe fondul unor ordine de cumpărare de valută din partea clienților locali, cât și a investitorilor străini, dar pe o lichiditate redusă. La ora 16:20, cotațiile se situau la 3,9165-3,9195 lei/euro.
„Volumele tranzacționate pe piața interbancară sunt extrem de reduse, fiecare ordin de cumpărare, respectiv vânzare, mișcând cotațiile semnificativ. Valutele emergente înregistrează pierderi, însă mai moderate, piețele pe care se tranzacționează având mai multă lichiditate”, a spus un dealer.
Ulterior, ratele de schimb au mai coborât ușor, iar la ora 16:30, un euro era transferat pentru 3,9000-3,9050 lei.
La deschiderea de ieri, cotațiile erau la 3,83 lei/euro, în apropierea nivelului de la finele ședinței de joi, însă ulterior leul s-a depreciat în mod continuu, rata de schimb atingând un maxim de 3,885 lei/euro, în prima oră a ședinței.
În jurul orei 10:25, cotațiile au coborât la 3,8750 lei/euro, iar apoi au ajuns chiar și la 3,8300 lei/euro, nivel minim înregistrat și la deschiderea pieței.
La jumătatea zilei, un euro era transferat pentru 3,8700 – 3,8750 lei/euro.
Banca Națională a României (BNR) a calculat o rată de referință în creștere cu 11,17 bani, la 3,8720 lei/euro, reprezentând nivelul maxim al ultimilor trei ani și zece luni.
BNR a publicat un curs de referință superior celui de ieri la 7 ianuarie 2005, când rata calculată s-a situat la 3,883 lei/euro.
2,7912 lei/dolar
Referința față de moneda americană publicată de BNR a fost de 2,7912 lei/dolar, în creștere cu 8.95 bani comparativ cu nivelul precedent, atingând astfel maximul ultimilor aproape doi ani.
Un curs superior a fost afișat de Banca Centrală la 19 octombrie 2006, de 2,7973 lei/dolar.
Leul a închis o săptămână marcată de un declin abrupt, cursul leu/euro crescând cu peste 5%, comparativ cu referința de 3,6828 lei/euro publicată de BNR la finalul săptămânii trecute.
Băncile comerciale au afișat ieri dimineață dobânzi de 13,97 – 15,06% pentru depozitele atrase la o zi și de 13,99 – 15,24% pentru plasamentele la o săptămână.