Leul a stagnat ieri



Leul a stagnat ieri în raport cu euro, astfel că la finalul ședinței interbancare cursul a fost de 4,2375 – 4,2400 lei/euro, paritate foarte apropiată de ziua anterioară, când euro a fost cotat la 4,2350 – 4,2400 lei.
În primele minute ale ședinței, moneda națională s-a apreciat, urmând traiectoria ușor ascendentă a valutelor din regiune, după ce bursele din SUA au crescut miercuri, cu până la 3,6%. Primele tranzacții au fost efectuate la 4,2180 – 4,2230 lei/euro, cu 1,7 bani sub nivelul de miercuri.
Ulterior, monedele statelor emergente au început să se deprecieze față de euro, după ce bursele europene au deschis în scădere. Leul a pierdut, în aceste condiții, întregul câștig și a ajuns la nivelul de la finalul ședinței precedente, când euro a fost cotat la 4,2350 – 4,2400 lei.
Până la jumătatea zilei, cursul a oscilat în jurul nivelului de 4,2300 – 4,2360 lei/euro, investitorii tranzacționând volume mici de valută.
După anunțarea cursului de referință, la ora 13:00, rata de schimb a urcat ușor peste nivelul de miercuri și a urcat pentru câteva momente la un maxim de 4,2450 lei/euro.
De la acest moment, rata de schimb a variat ușor, iar la finalul zilei euro a fost cotat la 4,2375 – 4,2400 lei.
Cursul de referință anunțat de Banca Națională a României (BNR) a scăzut ieri cu 0,26 bani, la 4,2314 lei/euro, astfel că leul s-a apreciat pentru a cincea ședință consecutiv, iar paritatea a coborât la cel mai mic nivel din ultimele trei săptămâni.
O rată de schimb oficială mai redusă decât cea de ieri a fost calculată la 9 ianuarie, când BNR a publicat o paritate de 4,2127 lei/euro.
Leul a continuat astfel tendința de ușoară întărire începută vineri, 23 ianuarie, moneda națională apreciindu-se cu 1,88%, respectiv 8,13 bani, în raport cu euro. Comparativ cu rata de referință anunțată la finalul anului trecut, de 3,9852 lei/euro, moneda națională este, însă, depreciată cu 6,18%, respectiv cu 24,62 bani.
Dobânzile afișate de băncile comerciale pentru depozitele cu scadența la o zi sunt apropiate de ziua precedentă și variază între 14,21% și 15,59%. Situația este similară și pentru depozitele la o săptămână, care oscilează între 14,21% și 15,73%.