Actorul Leonardo DiCaprio, în vârstă de 34 de ani, urmează o dietă alimentară foarte strictă pentru a slăbi 15 kilograme, înaintea unei scene din cel mai nou proiect al său, filmul de acțiune „Inception”, informează femalefirst.co.uk.
„Leonardo trebuie să slăbească 15 kilograme cel puțin. A luat în greutate anul acesta și este plinuț. Camera mai adaugă câteva kilograme în plus, așa că trebuie să piardă în greutate”, a declarat o sursă pentru RadarOnline. Aceeași sursă a adăugat că, la sfârșitul anului, DiCaprio va trebui să joace într-o scenă a filmului „Inception” în care să arate slăbit.
Leonardo DiCaprio, care joacă în film rolul lui Jacob Hastley, un funcționar public care devine ținta unui șantaj, este hotărât să fie în formă pentru scena respectivă, dar susține că îi e greu să respecte un regim alimentar strict.
„Leonardo este un tip hotărât, care, atunci când își propune ceva, reușește. Deși îi va fi greu, garantez că va reuși”, a declarat aceeași sursă.
Lansarea filmului „Inception”, de Christopher Nolan, în care mai joacă Marion Cotillard, Ellen Page și Cillian Murphy, este prevăzută pentru 2010.
Leonardo DiCaprio este unul dintre cei mai talentați actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune. Printre primele sale filme se numără „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), unde a jucat alături de Johnny Depp, și „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A cunoscut un mare succes la public după ce a jucat în „Romeo și Julieta”, în 1996. În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalități. Astfel, el a jucat rolul unui mare întreprinzător, cel al pionierului aviației Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. De asemenea, el va juca în curând rolul celui de-al 26-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt. În plus, el ar putea produce un film despre scriitorul britanic Ian Fleming, celebrul creator al lui James Bond, care a avut o viață la fel de interesantă ca a personajului său. Actorul a mai jucat în „Cârtița” (2006) și „Nonconformiștii” (2008).