Actorul american Leonardo DiCaprio urmează să joace într-o dramă despre universul jucătorilor de poker online, care va fi produsă de studiourile Paramount Pictures, informează Reuters.
Studiourile Paramount vor produce acest proiect cinematografic, al cărui titlu nu a fost ales deocamdată și care se bazează pe un scenariu scris de Brian Koppelman și David Levien.
De altfel, scenariul cu care au debutat cei doi scriitori a stat la baza filmului „Quinta Royală/ Rounders” (1998), în care Edward Norton și Matt Damon au interpretat rolurile unor talentați jucători de poker.
Producătorii de la Paramount păstrează secretul asupra intrigii noului film, în care Leonardo DiCaprio va deține rolul principal.
DiCaprio, care anul acesta a fost nominalizat la premiile Globul de Aur, pentru rolul din filmul „Nonconformiștii/ Revolutionary Road”, a încheiat recent filmările la pelicula „Shutter Island”, în regia lui Martin Scorsese, cu care a mai colaborat și la „Cârtița” (2006), „Aviatorul” (2004) și „Bandele din New York” (2002).
Leonardo DiCaprio, devenit celebru cu rolul său din „Titanic” (1997), s-a specializat în ultimul timp în biografii ale unor mari personalități. Astfel, el a jucat rolul unui mare întreprinzător, cel al pionierului aviației Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. De asemenea, el va juca în curând rolul celui de-al 26-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt. În plus, el ar putea produce un film despre scriitorul britanic Ian Fleming, celebrul creator al lui James Bond, care a avut o viață la fel de interesantă ca a personajului său.