Banca Națională a României este pregătită să acționeze suplimentar în mod adecvat ținând seama de conjunctura macro-economică și evoluția anticipată a inflației, în funcție de evoluțiile economiei românești și ale mediului extern, în special ale economiilor europene, a declarat Leonardo Badea – viceguvernator BNR, în dezbaterea online organizată de DC Media Group: „Upgrade România – Planul de repornire a economiei”.
„Există, în continuare, un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește dezvoltarea crizei sanitare și crizei economice. Din această perspectivă credem că și în România este valabilă o concluzie similară celei rezultate din evaluarea Băncii Centrale Europene, publicată în urmă cu doar câteva zile, care arăta că există temeri clare de redresare economică, dar cu toate acestea incertitudinea privind evoluțiile pandemice și modul în care această evoluție va fi redusă este foarte mare. În funcție de evoluțiile economiei românești și ale mediului extern, în special al economiilor europene, Banca Națională este pregătită să acționeze suplimentar în mod adecvat ținând seama de conjunctura macro-economică și evoluția anticipată a inflației”, a afirmat Badea.
Acesta a susținut ideea că România are nevoie de un proiect național care ar permite menținerea ratingului de țară și aprecierea din partea instituțiilor internaționale.
„Instituțiile internaționale au văzut modul în care noi am răspuns și cred că a fost unanim apreciat echilibrul de către toate agențiile internaționale de rating, echilibrul de care Banca Națională a dat dovadă și modul în care a gestionat această situație. Noi sperăm ca, și pe viitor, să reușim să asigurăm această credibilitate în traiectoria economică corectă a României, dar este nevoie de un proiect național și este nevoie de mai mult decât avem acum. Este nevoie să participăm cu toții la o astfel de acțiune care ne-ar permite să menținem ratingul de țară și să menținem aprecierea din partea instituțiilor internaționale. Eu cred că toate măsurile luate până acum în legătură cu sectorul bancar și care au avut succes în a contribui la ameliorarea efectelor crizei, atât la populație, cât la companii, nu diminuează în niciun fel preocuparea noastră cu privire la ceea ce se va întâmpla în lunile următoare”, a menționat oficialul BNR.
Leonardo Badea (BNR): Incertitudinea privind evoluțiile pandemice este foarte mare; Banca Națională e pregatită să acționeze suplimentar.
