Leonard Orban confirmă anularea Consiliului JAI și amânarea deciziei privind Schengen



Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a confirmat, într-o declarație pentru MEDIAFAX, anularea de către președinția cipriotă a Consiliului UE a reuniunii din 19-20 septembrie a Consiliului JAI, în care trebuia să se discute aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.
„Vă pot confirma că reuniunea a fost anulată și toate subiectele aflate pe agendă au fost reprogramate pentru următoarea reuniune, de pe 25 octombrie”, a declarat Orban.
Întrebat care au fost considerentele care au dus la anularea acestei reuniuni, Orban a arătat că decizia a fost luată de președinția cipriotă a Consiliului UE, cu consultarea statelor membre, în condițiile în care „nu s-au întrunit toate elementele pentru lărgirea spațiului Schengen”.
„E posibil ca, în condițiile în care nu s-au întrunit toate elementele pentru lărgirea spațiului Schengen, să fi fost luată această decizie. E o decizie care se ia de către președinția Consiliului, cu consultarea statelor membre”, a precizat Orban.
De asemenea, întrebat dacă sunt și alte țări UE care s-au alăturat Olandei în opoziția pentru intrarea României și Bulgariei în Schengen, Orban a arătat că au fost niște semnale din partea Germaniei și e posibil să mai fie vorba și de alte state.
„Sunt niște semnale de exemplu din partea Germaniei și e posibil să fi fost și alte state membre, dar nu sunt la curent în momentul de față”, a afirmat ministrul Afacerilor Europene.
Totodată, el a mai arătat că este „prematură” anticiparea modului în care va decurge dezbaterea la următoarea reuniune a Consiliului JAI cu privire la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, în condițiile în care Olanda a solicitat progrese ale celor două țări în cadrul MCV, iar următorul raport pe MCV al Comisiei privind România a fost anunțat de Comisie „spre sfârșitul acestui an”.
„Deocamdată, subiectul este programat pentru agenda următoarei reuniuni din octombrie și e prematur să ne pronunțăm dacă va fi o simplă dezbatere sau va fi și cazul luării unei decizii privind intrarea în Schengen. Este prematur să spunem ce se va întâmpla pe 25 octombrie”, a mai afirmat Orban.
Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost anulat, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Conform surselor citate, aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen era singurul subiect important pe agenda reuniunii programate săptămâna viitoare.
În condițiile menținerii opoziției Olandei, precum și a nuanțării pozițiilor Germaniei și Belgiei, care consideră necesară așteptarea raportului suplimentar privind MCV de la finalul acestui an, s-a decis de către președinția cipriotă a UE anularea acestei reuniuni.
Decizia anulării reuniunii de săptămâna viitoare a fost luată luni seară, au precizat aceleași surse.
În 4 septembrie, președintele Traian Băsescu a susținut, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, că aliații și prietenii României nu au motive să respingă aderarea țării noastre la Schengen, el precizând că argumentul este că, deși politicienii și-au asumat acțiuni „ilegale”, instituțiile statului de drept au funcționat „corect”.
„Aliații și prietenii noștri nu au motive să ne respingă intrarea în Schengen. Proba este că instituțiile statului de drept au funcționat chiar dacă politicienii și-au asumat acțiuni ilegale. Este un punct de vedere pe care vă rog pe toți ambasadorii să îl susțineți”, a spus Băsescu, care a precizat că „greșelile oamenilor politici nu pot să ducă la anularea drepturilor pe care românii le aveau”.
Șeful statului a mai spus că faptul că instituțiile statului au reușit să pună sub control funcționarea și abordările politicului nu justifică o sancționare a României, nici din punct de vedere al intrării în Schengen, nici din punct de vedere al creșterii exigenței în ceea ce privește derularea, finanțarea de către UE a Programelor operaționale regionale.
În aceeași zi, șeful Departamentului Schengen din Ministerul de Interne, Marian Tutilescu, declara că, din punctul său de vedere, România are toate șansele să fie acceptată în Spațiul Schengen.
Chestorul șef Marian Tutilescu a explicat presei că din cele 11 cerințe principale ale Uniunii Europene, au fost îndeplinte zece, în timp ce ultima ține exclusiv de competențele Parlamentului, care, de altfel, a intrat luni în sesiune și care „va avea, probabil, în vedere și aceste probleme”.
Tutilescu a declarat că, în momentul de față sunt luate în calcul „două vulnerabilități” venite din partea Germaniei și Olandei, însă speră ca, până în momentul în care raportul va ajunge pe masa Comisiei Europene, cele două state să-și schimbe poziția.