Solistul și compozitorul canadian, Leonard Cohen, mai are ceva de așteptat până va putea spune că se poate bucura în liniște de pensie. După cum informează Bunte.de, un tribunal american a decis că partenera sa de afaceri, Kelley Lynch, trebuie să îi restituie solistului 9.5 de milioane de dolari , banii pe care asociata sa îi scosese din contul lui Cohen fără ca acesta să știe. Cu toate acestea, solistul de 71 de ani nu are prea mari șanse să își vadă prea curând banii. „Este greu să iau legătura cu Kelly Lynch. Nu știm unde trăiește și nu avem nici un număr de telefon al ei. Știu sigur că a auzit sentința, pentru că primesc permanent mesaje de la ea pe robotorul telefonic”, a spus avocatul lui Cohen. (Click News)