LENȚEȘTI. „Satul lui Lențovici” face parte dintre cele dăruite, în 23 februarie 1448, de către Roman, aflat la Colomeea, lui Didrich Buceaschi.
În tradiția locală s-au încetățenit concluziile arheologilor sovietici, care au descoperit, pe teritoriul satului Lențești, rămășițele unei cetățui din lemn și pământ, pe care au identificat-o drept legendara cetate Chern (negru) a Cnezatului Haliciului, construită, probabil, în vremea lui Iaroslav Osmomysl (1153-1187) și distrusă, în 1259, în vremea lui Danilo Romanovici, la cererea hanului tătar Burundai.
În 29 octombrie 1497, după victoria de la Codrul Cosminului, hatmanul Boldur și cei 3.000 de călăreți ai săi au ieșit în calea cavaleriei mazoviene, sosită în ajutorul oștilor regale polone, și „le-au dat război și pre toți i-au răsipit îndată și i-au topit… și mare moarte și tăiere s-au făcut atunci în oastea leșască, la locul ce se cheamă Lănțeștii, satul”.
În 1599, după cum rezultă dintr-un uric din 8 februarie, satul Lențești încă aparținea, în bună parte, familiei Lența, fiind vândut, de către Marina, fata Magdei Lența, și de către feciorul ei, Bilav, lui Vasile Cracalia, starostele de Cernăuți. Cracalia cumpără, în 1 ianuarie 1603, și partea lui Sava Nemiș din Lențești, cu un cal, care era prețuit la 14 taleri, iar în 20 iunie 1603, cu 36 taleri, și a opta parte de sat, de la Marina Lența. Ultima tranzacție în favoarea neamului fostului staroste al Cernăuților este făcută de Alexa Cracalia, fiul Mariei, care cumpără, în 24 martie 1645, și partea lui Coste Barbovschi.
În 6 iulie 1602, Cracalia staroste și jupâneasa lui, Elena, cumpărau, cu 25 taleri bătuți, partea din Lențești (două părți din a patra parte din jumătate) a Maricăi, fata lui Petre Moișescul, iar în 14 decembrie 1602, Mărica, fata lui Boiștan de Lențești, vindea, „pentru 30 taleri de argint, partea ei de ocină, care i se va alege din Lențești, lui Pațuc Cracalia, pentru fiul ei, Cârste, care a făcut o moarte de om”.
În 1 iunie 1603, Sava Nemeș de Lențești, fiul Maricăi, nepotul Magdei, vindea aceluiași staroste Cracalia partea lui de sat, pentru 14 taleri, Cracalia cumpărând, în 26 iunie 1603, și partea Vasilinei și a Gârcăi, fetele lui Nicoară, nepoatele Stancăi, adică „jumătate din a patra parte de sat Lențești… cu un loc de eleșteu și cu moara jos în sat”, plătind 36 taleri.
În 24 martie 1645, Coste Barbovschi și jupâneasa lui, Anghelina, fata lui Pațuc Cracalia, vând partea lor de sat lui Alecsa, fiul Mariei Cracalia, pentru 18 lei turcești.
În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia și Alexandra vorniceasa. „Partea lui Ierimie a fost… jumătate de sat de Lențești”.
În 2 aprilie 1741, „săliștea Lențești a răposatului Gheorghe Ursachi” era dăruită mănăstirii Barnovschi de către Grigore Ghica Vodă, dar, pe lângă seliștea pustie, mai exista și jumătatea de sat a lui Iuon Prăjescul, cea hotărnicită, în 10 mai 1759, pentru moștenitorul Mihalache Sturza.
Colonizarea seliștilor Lențești și Rohozna este permisă, în 5 iunie 1760, de către Ioan Teodor Callimah Vodă, așa că, în 1774, satul Lențești avea 18 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Prutului, 1 popă, 34 țărani și 1 baran. În 1784, satul Lențești avea 91 familii țărănești, partea de sat a lui Mihalachi Sturza aparținând ginerelui acestuia, Toma Iamandi, cel care, în 25 septembrie 1793, arendează moșia lui Axentius Simonowicz.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Lențești, moșia Paraschivii Iamandi, „42 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Simion, 1 dascăl, Ion, 1 jidov, Ițco, 5 pescari starostești, Ilii, Ion, Grigori, Hrihor și Semen, 5 barani, Dănilă Duciak, Pintelei Spătaru, Prodan Băsărab, Petrea morar și Grigorcia sin popii, 2 văduve, Dochița și Maria butnărița, 4 case pustii și 18 birnici, și anume: Ștefan vornic, Iurii zet Băsărabă, Andronic Verinca, Ursachii Verinca, Mihai Gulebaci, Mihalachi zet Ursachi, Toader Tiron, Georgi Gherman, Onofrei, Ion sin Verinchii, Andrei Galilko, Mihai Galilko, Nechita nepot Băsărab, Mihai brat ego, Vasile ungurian, Aleksa rus, Iacob sticlar și Roman pânzar.
În 7 iulie 1800, văduva lui Toma Iamandi, Paraschiva, și feciorii ei, Mihai, Alexandru și Vasile Iamandi, înscriu jumătate din Lențești în cartea funciară a Tribunalului din Stanislav.
În 1 aprilie 1816, Alexandru von Iamandi vindea lui Bogdan Zadurovici din Lențești jumătatea de sat Lențești moștenită după Toma și Paraschiva von Iamandi, pentru 32.000 florini vienezi.
O bisericuță fusese construită la Lențești și Bila încă din 1786. În 1843, bisericuța Sfântului Arhanghel Mihail, cu 1.153 enoriași, se afla sub patronatul bisericesc al lui Bogdan de Zadurovici, preot administrator fiind Mihail Werenka. În 1876, biserica cu 1.633 enoriași, patronată de Gregor Zadurovici, îl avea paroh pe Andrei Caragea. Biserica nouă din Lențești a fost construită între anii 1881-1884. În 1907, sub patronat imperial, dar și sub cel al evreului Hersch Weissglas, biserica din Lențești în avea paroh pe Vasile de Petrașco, născut în 1844, preot din 1876, paroh din 1885, cantor fiind, din 1876, Michail Hudema, născut în 1843, un alt cantor, Theodor Zurkiwski, născut în 1861, ocupându-se, din 1901, de bisericuța din Bila, construită în 1881 și slujită de parohul din Lențești.
Din 1893, funcționau o școală cu 5 clase în Lențești și o școală cu o clasă în Bila[2].
În 1890, satul Lențești avea 1.655 locuitori, primar fiind Vasile Mokranski. Emilian Tarnowiecki era învățător, parohi erau Andrei Carage și Teodor Halarevici, iar cantor bisericesc – Mihail Hudema.
În iulie 1941, noul primar al Lențeștilor Vasile Osipciuc, a înființat o grupare, aparent anticomunistă și antievreiască, cu care devasta și prăda locuințele din sat, ucigându-l pe fostul deputat comunist Ioan Lenciuc și comițând puzderii de atrocități. Lenciuc, fost deputat comunist și vicepreședinte în sovietul comunal, după ce acesta fusese anterior maltratat. Arestat, în 1958, la Târgu Mureș, Vasile Osipciuc a sfârșit în fața plutonului de execuție pentru crime de război.
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 406
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 19, 1876 p. 29, 1907 p. 53