Lenjerie intimă aparținând reginei Victoria, vândută la licitație



O pereche de chiloți care a aparținut reginei Victoria a fost vândută la licitație pentru 4.500 de lire sterline (5.700 de euro), o sumă de nouă ori mai mare decât cea de evaluare, la o licitație care a avut loc în Derby, Marea Britanie, informează AFP.
Articolul de lenjerie, datând din 1890, a fost evaluat de specialiști la o sumă de 500 de lire sterline.
„Piesa, ținând cont de proveniența ei, este senzațională”, a indicat Charles Hanson, de la casa de licitații din Derby, centrul Marii Britanii. „Perechea de chiloți are monogramă și blazon și știm că i-a aparținut (reginei Victoria, n.r.)”, a adăugat acesta.
Piesa de lenjerie intimă a fost vândută de o familie britanică.
O bustieră care a aparținut reginei Victoria a fost adjudecată pentru suma de 4.000 de lire sterline (aproximativ 5.000 de euro), iar una dintre cămășile sale de noapte a fost vândută pentru 5.500 de lire sterline (aproximativ 7.000 de euro).
Regina Victoria a avut cea mai lungă domnie dintre suveranii britanici – din 1837 până în 1901.