Lenin, Stalin, redivivus!

Pe vremuri (și n-a trecut prea mult de atunci!) de Crăciun și de Anul Nou sub brad se aduna morman de felicitări sosite cu poșta. Acum, doar câteva plicuri – de la primărie, de pe la ambasade, de la doi-trei necunoscuți. Felicitările s-au mutat pe net: nici nu mai trebuie să-ți bați capul cu conceperea firitiselilor, le ai prefabricate în câte variante poftești: doar apeși o tastă. Cu atât mai mult m-a mirat un plic mai ciudat, ornat cu timbre bizare. Îl întorc pe toate fețele și deslușesc o ștampilă vagă: Ulan Bator. Aflu în plicul maroniu și pătat de drum lung o ilustrată: peisaj de podiș bordat cu munți, yaci și cămile în prim-plan. Pe verso, un scris teribil de stângaci, numai cu litere mari, încearcă să încropească în latină urarea „la mulți ani!”. Semnează, „Titi”.
Pe „Titi” l-am cunoscut în anul de grație 1989, când, la Ulan Bator, mi-a fost traducător. Se pare că învățase cândva, nu știu ce, în România, chiar la Iași, dar acel cândva va fi fost tare departe, fiindcă uitase tot și „discuțiile” noastre n-au putut trece niciodată dincolo de „bună ziua!” și „ce mai faci?” În ianuarie 1989 urma să se desfășoare Congresul scriitorilor din Mongolia. Conform cutumei, uniunile de scriitori „frățești” urmau să trimită reprezentanți care să aducă saluturi călduroase și urări de noi succese confraților din celălalt capăt de lume. Onoranta misiune i-a fost propusă mai întâi poetei X (nu dau nume). S-a îmbolnăvit subit și s-a însănătoșit imediat ce s-a ivit o plecare la Paris. A urmat criticul Y (iar nu dau nume). S-a bolnăvit și el numai la aflarea veștii că, în ianuarie, temperatura coboară la Ulan Bator sub -40 de grade Celsius. În cele din urmă s-a ajuns la subsemnatul, care, provincial disciplinat fiind, a luat-o ca pe o sarcină și s-a prezentat la datorie.
Urma să scriu textul salutului. Pe atunci nu exista internetul, așa că a trebuit să mă instalez într-o sală de lectură a Bibliotecii Universitare, având în față un teanc de cărți despre Mongolia. M-am îngrozit cât de puține știam despre istoria Mongoliei, care, în secolul 13, era cel mai mare imperiu din lume! Numai despre literatura mongolă n-am aflat prea multe, așa că am recurs la generalizări și metafore… O scurtez: aterizez mai întâi la Moscova, unde mă aștepta Valeriu Matei, pe atunci reprezentant în capitala URSS al Uniunii scriitorilor de la Chișinău, și ne-am plimbat jumătate de noapte printr-o capitală cu ochii cârpiți, ce nu-și revenise de pe urma chefurilor de revelion. Înainte de a ateriza la Ulan Bator, cer stewardesei (rusoaică) ceva informații: e departe orașul de aeroport? Primesc un răspuns hâtru: „greu de spus, aeroportul rămâne pe loc, orașul de tot mișcă” (iurtele!). La mica aerogară, scriitorii de toate națiile erau așteptați de mașinile ambasadelor respective. Bineînțeles, nimeni de la Ambasada României. Mă ia sub aripă confratele bulgar, prilej cu care aflu că-i din Plovidv, a fost și el al cincilea pe listă, scriitorii sofioți îmbolnăvindu-se unul după altul când au aflat de Mongolia.
Fac joncțiunea cu translatorul meu „Titi” („bună ziua!”, „ce mai faci?”) și-i dau la tradus textul micului discurs, incolor, inodor și cât se poate de pașnic. La deschiderea Congresului (în drum spre sală am trecut pe lângă statuia lui Stalin…) Titi îmi dă, pe rusește, ultimele indicații: urmează să dau citire doar primei fraze, să vadă asistența că-s într-adevăr din România și să audă cum sună o limbă neaglutinantă. După care el va continua, citind traducerea până la capăt. Recit cu elan balcanic începutul textului, după care mă retrag și Titi îmi ia locul la microfon.
Sigur că nu înțelegeam nimic, numai că mongola a preluat prin filieră rusă, odată cu alfabetul, și întreaga terminologie politică, drept pentru care cu stupefacție, îl aud pe Titi pomenind cu ardoare, în numele meu, internaționalismul proletar și făcând temenele marilor dascăli ai omenirii Marx, Engels, Lenin, Stalin. M-au trecut sudorile. În pauză, îl întreb de unde i-a scos pe Lenin și Stalin, că Marx, mai treacă-meargă. Mongolul îmi zâmbește inocent: „Bună ziua. Ce mai faci?” La întoarcere, îi revăd pe Valeriu Matei și o Moscovă la fel de adormită… de astă dată de pe urma chefului de la revelionul pe stil vechi. Cât despre Titi: nu știu ce i-a venit, dar iată că mi-a trimis, de anul nou 2022, o felicitare. Frumos gest! Bună ziua, Titi! Ce mai faci?