Lemn în valoare de peste 30.000 de lei, confiscat în cadrul acțiunii „Scutul Pădurii 2018”

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au acționat, în perioada 23-29.10.2018, conform Planului de acțiune „Scutul Pădurii 2018”, în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, constatând următoarele. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, s-au executat 18 controale pe drumuri publice și s-au constatat două infracțiuni la Legea nr. 46/2008. Polițiștii au aplicat 153 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 67.395 lei, confiscând 48,19 mc material lemnos, în valoare de 34.160 lei.La acțiune au participat 67 de efective din care 63 de poliție, două de la Garda Forestieră, și două de la Direcția Silvică.

Recomandări

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Camion în valoare de 25.000 de euro, confiscat după ce a fost folosit la un transport ilegal de material lemnos

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei