Lemn în valoare de 10.000 de lei, confiscat de polițiști

Lemn în valoare de 10.000 de lei, confiscat de polițiști. Foto maramedia.ro

O echipă mixtă formată din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava a oprit pentru control marți, la ora 16.05, pe raza satului Demăcușa, din comuna Moldovița, ansamblul rutier aparținând unei societăți comerciale și condus de un localnic, care transporta material lemnos. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în urma verificărilor, echipa de control a constatat faptul că societatea comercială a transportat, în plus față de datele înscrise în avizele de însoțire prezentate pentru control de conducătorul auto, cantitatea de 32,26 m.c. lemn rotund de esență rășinoase. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 32,26 m.c. lemn rotund de esență rășinoase, în valoare de circa 10.000 lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Moldovița.

Recomandări

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn