Controalele în trafic efectuate de polițiști în cursul ultimelor luni au dus la depistarea unor cantități importante de material lemnos, având acte de proveniență și transport în neregulă sau necorespunzătoare cantităților transportate. Două astfel de cazuri au fost înregistrate doar în cursul zilei de miercuri și s-au finalizat cu aplicarea unor sancțiuni contravenționale și confiscarea lemnului transportat în mod ilegal.
Un prim astfel de caz a fost depistat în trafic înainte de ora 15.00, de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Gălănești, care au oprit pentru control pe drumul comunal Costișa, din comuna Frătăuții Noi, o autoutilitară condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Bilca. În interiorul autoutilitarei a fost identificat material lemnos, pentru care șoferul a declarat că nu deține aviz de însoțire. Polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care au inventariat lemnul, cantitatea constatată fiind de 1,5 metri cubi lemn de foc de esență fag, în valoare de 240 de lei. Șoferul mașinii a fost sancționat contravențional, iar întreaga cantitate de lemn a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Putna.
La o oră și jumătate distanță, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea au oprit pentru control, pe DN 17A din comuna Marginea, o autoutilitară condusă de un bărbat de 39 de ani, din comuna Bilca, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în comuna Bilca. Bărbatul transporta în mașină material lemnos și a prezentat pentru control două avize de însoțire primare. Polițiștii au avut suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos înscrisă într-unul dintre avize, astfel încât au solicitat sprijinul specialiștilor silvici care au inventariat materialul lemnos. În urma măsurătorilor de inventariere, a fost constatată cantitatea de 22,67 metri cubi lemn de rășinoase, cu un plus de 3 metri cubi față de cantitatea înscrisă în aviz. Societatea comercială care efectua transportul a fost sancționată contravențional, iar lemnul a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Marginea.





