Leii și urșii ridicați de la reședința lui Nuțu Cămătaru au fost aduși, miercuri după-amiază, la Grădina Zoologică de la Bucov, situată lângă Ploiești, unde vor rămâne timp de o lună și jumătate, hrana animalelor urmând să fie asigurată de către reprezentanții Zoo.
Cei patru lei și cei doi urși ridicați de la reședința lui Nuțu Cămătaru au ajuns, miercuri după-amiază, la Grădina Zoologică de la Bucov situată la câțiva kilometri de Ploiești și aflată în cadrul Parcului Memorial Constantin Stere din subordinea Primăriei municipiului Ploiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cele șase animale începuseră să-și revină de sub efectul tranchilizantelor în momentul în care au fost introduse în țarcurile unde vor fi găzduite.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Ploiești, Alina Istrătescu, a declarat că animalele vor rămâne în incinta Grădinii Zoo de la Bucov timp de o lună și jumătate.
Potrivit lui Istrătescu, după această perioadă, leii urmează să fie duși într-o rezervație din Africa, iar în prezent reprezentanții Primăriei Ploiești nu știu ce se va întâmpla cu urșii în condițiile în care reprezentanții Rezervației de Urși de la Zărnești nu doresc să primească cele două animale în rezervație.
Istrătescu a mai declarat că leii mănâncă nouă kilograme de carne pe zi fiecare, iar pentru hrana fiecăruia dintre cei doi urși, care nu include doar carne, este nevoie de 12 kilograme de alimente.
Pe perioada în care animalele au fost introduse în cuști accesul în Grădina Zoo Bucov a fost interzis.
Reprezentanții Vier Pfoen au declarat că Grădina Zoo va fi cea care va asigura hrana pe perioada cât va găzdui animalele, patru lei și doi urși.
Fundația Vier Pfoten, care s-a ocupat de tranchilizarea și transportul animalelor sălbatice deținute de Nuțu Cămătaru, susținea că, potrivit normelor europene, leii acestuia aveau nevoie de un spațiu de trei ori mai mare decât cel disponibil în curtea liderului interlop.
Totodată, îngrijitorii de la Bucov au afirmat că animalele adulte sunt mai mici decât ar fi fost normal pentru vârsta lor, dar acest lucru nu înseamnă că animalele nu au fost îngrijite corespunzător.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu care au descins luni pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru au constatat că acolo erau crescuți patru lei – doi adulți și puii lor – și doi urși, fără documentele aferente.
Celelalte animale de pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru, printre care cai și canari, sunt deținute în legalitate, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că, în urma perchezițiilor făcute la ferma lui Nuțu Cămătaru, au găsit doi urși, patru lei, 20 de câini de rasă, 30 de cai de rasă, dintre care unii sunt pursânge olandezi al căror preț ar ajunge la 100.000 de euro, precum și mai multe păsări exotice.
Liderii clanului Cămătarilor, Ion și Vasile Balint, precum și Radu Cristian Roșca, liderul grupării Sportivilor, au fost arestați preventiv în 23 februarie.