Leii refugiați din Ucraina la Grădina Zoologică Rădăuți au plecat în Africa



Leii Simba ;i Mir, refugiați din Ucraina la Grădina Zoologică Rădăuți, au plecat în Africa
Leii Simba ;i Mir, refugiați din Ucraina la Grădina Zoologică Rădăuți, au plecat în Africa

Regii junglei, salvați din Ucraina, din zonele devastate de război, adăpostiți temporar la grădina zoologică din Rădăuți, județul Suceava, se întorc în Africa, unde vor face primii lor pași pe pământ, pe iarbă.
Leoaica Simba, în vârstă de 7 ani, a ajuns la Rădăuți de la o grădină zoologică din Zaporojie, iar Mir, de 5 ani, a fost adus de la Kiev, după mai multe zile de drum parcurse prin zone bombardate, pe teritoriul Ucrainei.
Cei doi lei refugiați, adăpostiți temporar în Grădina Zoologică din Rădăuți, au plecat luni spre un sanctuar din Africa de Sud, după aproape 6 luni petrecute în România. Pentru a avea o călătorie liniștită, dar și sigură pentru cei care îi însoțesc, frumoasele exemplare, cu o greutate de aproape 200 kg fiecare, au fost tranchilizate de un medic veterinar. Imediat după sedare, cei doi lei au fost urcați într-o mașină și transportați în Capitală, unde au fost îmbarcați într-un avion, direct către Africa.

Leii Simba ;i Mir, refugiați din Ucraina la Grădina Zoologică Rădăuți, au plecat în Africa 1
Leii Simba ;i Mir, refugiați din Ucraina la Grădina Zoologică Rădăuți, au plecat în Africa 1

„Au un sanctuar de aproape 200 de hectare, unde vor păși pe iarbă pentru prima oară. Îi vom însoți până acolo și abia aștept să văd clipa asta. Primii pași pe iarbă, pe pământ”, a spus Roxana Ciornei, reprezentanta Asociației „Casa lui Patrocle”, care a participat la toate operațiunile de aducere și acum de relocare a leilor din Ucraina, către savana din Africa.

Leii Simba ;i Mir, refugiați din Ucraina la Grădina Zoologică Rădăuți, au plecat în Africa
Leii Simba ;i Mir, refugiați din Ucraina la Grădina Zoologică Rădăuți, au plecat în Africa

Operațiunea s-a desfășurat în paralel cu cea de trimitere către un sanctuar din Statele Unite ale Americii a 9 lei veniți din Odessa și cazați la Grădina Zoologică din Târgu Mureș.
Operațiunile de salvare a leilor din Ucraina, relocarea lor la Rădăuți și Târgu Mureș și apoi plecarea lor către Africa de Sud, respectiv SUA s-au derulat cu sprijinul unor organizații neguvernamentale internaționale din Statele Unite, Australia și Africa de Sud.



Recomandări