Soia și varza proaspătă sunt cele mai indicate pentru dezintoxicarea organismului
Ne apropiem de sfârșitul Postului Mare. Cei care au urmat, din credință și convingere, terapia „postului de aur”, un regim de curățare a organismului, timp de șapte săptămâni. Efectele acestuia au fost resimțite din plin de cei care nu s-au abătut de la rigorile sale.
Eliminarea rapidă a toxinelor din organism, în timpul postului, a fost constatată de nutriționiști de-a lungul timpului. Mai mult, alături de aceștia, teologii au observat că persoanele care postesc dobândesc o stare de spirit foarte bună: neliniștea și gândurile negative se îndepărtează de ei. Numeroasele exemple adunate de nutriționiștii europeni au scos la iveală rezultatele încurajatoare ale acestei terapii și asupra muncii intelectuale. „Prin post, crește puterea de concentrare, reușim să facem conexiuni rapide și inteligente. Dar trebuie să ne străduim să dobândim deprinderi noi. Pentru că orice teorie devine nulă fără practică”. Doctorii care sunt și adepții medicinii tradiționale își sfătuiesc bolnavii să practice postul terapeutic respectând anumite principii. Și, în acest sens, a devenit celebru mottoul lui Hipocrate: „Cu cât hrăniți mai bine un bolnav, cu atât îl doborâți mai mult!” Sigur, după acest post, spun nutriționiștii, este sănătos să ne fixăm un „program anual de posturi”. Adică, la date fixe, în timpul anului, să postim câteva zile – de la șapte la 10, chiar 14 zile. Să nu uităm că în timpul acestei purificări a organismului băuturile ideale sunt „apa tonică” (pregătită din 10 linguri de fructe, legume și cojile acestora, lăsate la macerat în trei litri de apă, timp de 10-12 ore) și „apa minune” (preparată din 10 linguri de tărâțe macerate, 12 ore, în cinci litri de apă). După ce se strecoară aceste licori minune care se pun la frigider, peste ingredientele rămase se adaugă, la aceleași cantități de apă, 250 g legume, fructe și 100 g tărâțe.
Dl. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, renumit pentru efectele recomandărilor sale în diverse afecțiuni, ne precizează că aceste băuturi sunt benefice în prevenirea celor mai multe boli și ne mențin vigoarea și în momentele când trebuie să depunem mari eforturi fizice și intelectuale. Putem amesteca aceste „tonice” și cu suc de fructe indigene sau exotice. Printre legumele la modă, la care au apelat postitorii, se numără și soia. De aceea, dl. Eugen Giurgiu precizează că soia, acest „medicament-minune”, conține un puternic antioxidant – genisteina. Testele de laborator precizează, fără echivoc, că soia reușește să stopeze dezvoltarea diverselor tipuri de celule canceroase: de colon, piele, plămâni, prostată, sânge, sân etc. Cercetătorii de la Universitatea Birmingham din Alabama consideră că acțiunea genisteinei, chiar pe termen scurt, echivalează cu un vaccin împotriva tumorilor canceroase. Soia trebuie consumată nu numai în timpul postului. Japonezii sunt mari consumatori de soia, circa 30 g zilnic, și astfel se explică faptul că ei dețin recordul mondial de longevitate. La americani, care consumă sporadic soia, s-au constatat de patru ori mai multe cazuri de cancer la sân și de cinci ori cazuri de cancer la prostată.
Sigur, nu putem trece cu vederea altă legumă consumată în timpul postului, cu efecte deosebite asupra sănătății – varza. Studii recente au confirmat că varza proaspătă este un panaceu. Proprietățile ei s-au dovedit benefice la postitorii care suferă de boli severe – de la infecțiile intestinale, demineralizări, afecțiuni pulmonare, diabet până la cancerul de colon. La aceste concluzii au ajuns cercetătorii din mari centre universitare din Japonia, Norvegia, Israel și Grecia. Când în salatele și supele de legume s-a adăugat miraculosul morcov, starea de sănătate a postitorului s-a restabilit vizibil.
După perioada de post, vom trece treptat la un meniu mai complex. Nu vom exagera din primele zile cu bucatele de carne și excesul de condimente, pentru că este firesc să nu anulăm rapid efectele terapiei de dezintoxicare a organismului, dobândite în cele șapte săptămâni de post.
Sursa: www.adevarulonline.ro
