Chiar dacă după episodul Foresta viața de antrenor l-a purtat pe la București, Ploiești, Iași sau Piatra Neamț, Marin Barbu recunoaște că nicăieri nu s-a simțit mai bine ca la Suceava. Mulțumit de felul în care a lucrat cu fotbaliștii suceveni, antrenorul Marin Barbu a insistat să-i aducă la mai toate formațiile pe la care a trecut, așa că nici la Ceahlăul nu a făcut excepție. „Cristescu este un tânăr de mare perspectivă, care are calități să ajungă un bun fotbalist. Ivașcă a ajuns la maturitatea sportivă, și sînt sigur că ne va ajuta mult. Prisacă este un portar talentat, iar duelul pentru titularizare cu Covrig se anunță foarte echilibrat. L-am adus și pe Baicu, care în această perioadă are probleme cu surplusul de greutate. Mi-l doresc mult și pe Lucian Goian, și sper să ne putem înțelege cu Dinamo pentru un împrumut”, a declarat Marin Barbu.