Bătrânul în vârstă de 72 de ani din satul Solonețu, comuna Todirești, care la sfârșitul săptămânii trecute l-a lovit în cap cu un topor pe un tânăr scandalagiu care i-a intrat în curte fără drept și nu vroia să-i părăsească proprietatea, fiind și agresiv cu septuagenarul, se afla în legitimă apărare, au stabilit anchetatorii acestui caz.
Victima, Vasile Sava, în vârstă de 27 de ani, a decedat între timp la un spital din Iași, unde a fost transferat de la Spitalul Județean Suceava, încadrarea juridică a faptei fiind schimbată din tentativă de omor în omor.
Date fiind împrejurările în care a avut loc agresiunea, faptul că victima a sărit la bătaie și l-a lovit pe Dumitru Rotaru, care îi cerea să iasă din curtea sa, i-au determinat pe anchetatori să concluzioneze în această fază a cercetărilor că e vorba de legitimă apărare, acesta fiind de altfel și motivul pentru care septuagenarul este cercetat în stare de libertate.
Totuși, un verdict final va fi dat abia după ce procurorii criminaliști vor primi de la medicii legiști raportul complet al necropsiei victimei, fiind greu de crezut însă că va fi un alt deznodământ.
Duminică după-amiază (n.r.-23 ianuarie a.c.), Vasile Sava s-a certat cu un frate de-al său într-o crâșmă de pe raza satului Solonețu și, pentru că acesta din urmă a plecat din local, s-a gândit să continue scandalul.
Fratele lui Sava este căsătorit cu o nepoată de-a bătrânului în vârstă de 72 de ani și locuia în gospodăria acestuia.
Avertizat de un posibil scandal, septuagenarul s-a dus să încuie poarta, însă a observat că Vasile Sava îi intrase deja în curte.
I-a cerut să plece, reiese din investigațiile oamenilor legii, însă tânărul l-a lovit cu capul în față pe bătrân. Dumitru Rotaru a ripostat, a luat un topor și i-a dat în cap tânărului.
Inițial, Vasile Sava a refuzat să fie dus la spital de ambulanțierii ajunși la fața locului, însă câteva ore mai târziu a început să se simtă din ce în ce mai rău.
De la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava a fost transferat la Iași, însă, în ciuda eforturilor medicilor, Sava a decedat după o zi și jumătate de agonie.