Unul dintre agresorii lui Cristian Căjvănean, omul de afaceri sucevean omorât cu cruzime în urmă cu aproape trei ani, și-a aflat soarta. Marți, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la recursurile depuse în dosarul lui Gheorghe Viorel Anton, zis „Legionarul”. Magistrații au admis recursurile declarate de procurori și de partea civilă și au casat decizia Curții de Apel Suceava, menținând dispozițiile Tribunalului Suceava. În aceste condiții, „Legionarul” va avea de stat în pușcărie 12 ani, soluție care este definitivă și irevocabilă. Anton și-a recunoscut de la început vinovăția, mărturiile sale fiind extrem de importante pentru anchetatori. Judecătorii instanței supreme nu au acceptat însă și schimbarea încadrării juridice a faptei, în tâlhărie urmată de omor deosebit de grav.
Condamnările dictate sunt pentru constituirea unui grup infracțional organizat – șase ani de închisoare, pentru tâlhărie – 12 ani, pentru nerespectarea regimului materiilor explozive – cinci ani de închisoare, și pentru contrabandă calificată – patru ani de pușcărie. Potrivit legislației din România, Anton va executa pedeapsa cea mai grea, și anume 12 ani de pușcărie.
„Legionarul”, obligat și la cheltuieli judiciare de peste 10.000 de dolari
În afara anilor pe care-i va petrece după gratii, „Legionarul” trebuie să plătească și cheltuieli de judecată în sumă totală de circa 35.000 de lei. Împotriva lui Gheorghe Anton s-au mai luat și alte măsuri. Bunurile ridicate cu ocazia perchezițiilor din vara anului 2009 au fost confiscate. Este vorba de 2.000 de dolari USA, 1.400 de euro și 18.339 de lei, bani pentru care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator la CEC Bank.
Instanța a mai confiscat o tomfă de cauciuc, o bâtă de baseball, o cutie în care se găseau trei cartușe calibru 9 mm, un cuțit cu lama de 20 de cm, o folie cu fir verde și bile, trei cartușe 9 mm cu gaz iritant, un lanț metalic de 47 de cm, 5 cuțite cu lamele de 25, 23, 18, 11 și 10 cm, un arc din fibră de carbon și șapte săgeți, din care trei cu vârf metalic.
Filmul unei crime cu sânge rece
Pe 20 iulie 2009, Cristian Constantin Căjvănean a strâns banii de la mai multe case de schimb valutar și se îndrepta spre casă. Era una dintre puținele seri în care mergea singur spre domiciliul său.
Avea asupra sa echivalentul în lei și valută a 400.000 de lei.
Și-a parcat mașina și mai avea câteva zeci de metri până acasă.
Pe o alee ce trece exact prin fața blocului său, doi indivizi necunoscuți l-au atacat, unul dintre agresori lovindu-l de două ori cu un par în cap.
I-au luat geanta cu bani și au fugit printre blocuri.
Ulterior, unul dintre cei doi agresori, Gheorghe Anton, zis „Legionarul”, din Adâncata, a mărturisit că proprietarul casei de schimb valutar era filat de aproape două săptămâni, povestind cu lux de amănunte cum au pus la cale întregul jaf și cum se așteptau să scoată nu 400.000 de lei, ci 300.000 de euro. Deși, inițial, se știa că proprietarul casei de schimb valutar a fost găsit, inconștient și plin de sânge, la locul faptei, lucrurile nu au stat deloc așa.
Cristi a reușit să se ridice de la pământ și s-a deplasat până la apartamentul său, unde i-a povestit soției ce s-a întâmplat. În momentul în care ambulanța și cadrele medicale au ajuns în zonă, Cristian Căjvănean se afla la domiciliul său și a coborât pe picioarele lui în stradă. La Spitalul Suceava, Cristi Căjvănean a fost operat de urgență, în aceeași noapte, după ce, în urma investigațiilor, medicii au depistat prezența unui cheag de sânge pe creier, produs în urma agresiunii.
Intervenția chirurgicală nu a avut darul să-i salveze viața, deoarece, la scurt timp după înlăturarea hematomului identificat inițial, s-au constatat și alte leziuni pe creier, care continuau să producă hemoragii și care nu puteau fi îndepărtate prin nici o metodă.
Banii au fost împărțiți de cei șase indivizi pe un câmp dintre Ipotești și Bosanci, iar borseta în care se aflau banii a fost arsă.
Ce condamnări au primit ceilalți cinci indivizi
În ceea ce-i privește pe ceilalți cinci inculpați, magistrații au dat o primă sentință. Tribunalul Suceava i-a condamnat pe Iulian Spatariu la 28 de ani de închisoare, pe Constantin Lungu la 25 de ani de închisoare, pe Daniel Florin Platoc „Cașuba” la 20 de ani de pușcărie, pe Alin Novac la15 ani de închisoare și pe Vasile Ion Crasi la 12 ani de închisoare.