Noul pachet de legi în Justițe aduce modificări în ceea ce privește răspunderea magistraților, precizând că statul este răspunzător patrimonial atunci când se produce o eroare judiciară, dar ulterior tot statul se va îndrepta împotriva magistratului care a produs prejudiciul, scrie Mediafax.”Se menține prevederea potrivit căreia statul răspunde patrimoial pt erorile judiciare. Dacă o hotărâre judecătorească cauzează un prejudiciu, cel rejudiciat trebuie să aibă garanția că are cine să îi acoperă prejudiciul. Spe deosebire de actuala reglementare care spune că statul se poate îndrepta împotriva judecătorului, adică o acțiune facultativă, în regres, modificarea arată că statul se îndreaptă, prin ministerul de Finanțe, împotriva magistratului care a produs eroarea”, a declarat ministrul Justiției, la prezentarea noului pachet de legi în Justiție.
