O povestire care are o sumă de variante ce se întâlnesc aproape pretutindeni, ne spune că venindu-i Sfintei Fecioare vremea ca să nască, a fugit de la casa părintească și s-a oprit la gospodăria a doi bătrâni – Crăciun și Crăciunoaie – oamenii cum se cade de altfel, dar care cu nici un chip n-au vrut s-o primească în casă, spre a nu le spurca cuprinsul cu nașterea unui prunc zămislit din greșeală. De aceea, închizându-i ușa, Maria fecioara, simțindu-se cu totul neputincioasă de a merge înainte, s-a tras într-un șopron de vite, unde s-a și culcat în ieslea boilor, în paie.
Aici, începând durerile nașterii, Maica Domnului a purces a se văita. Crăciunoaie, auzind-o și știind ce însemnează o naștere de copil, i s-a făcut milă de dânsa, și fără a vesti pe Crăciun – unchiașul – a ieșit afară și s-a dus la Sf. Fecioară în iesle. Acolo a ajutat-o la naștere, a tăiat buricul pruncului, a culcat lăuza pe paie și a învelit-o, – cu un cuvânt, a îndeplinit tot rostul moșitului. După aceasta a mers în casă și i-a spus lui Crăciun:
– Uite așa și așa. Fecioara izgonită de noi s-a dus în ocolul vitelor și acolo a născut. Ce puteam face eu altceva decât s-o ajutorez?
Unchiașul ei însă nu era om de înțelegere. A apucat pe babă de mână, a adus-o la tăietor și acolo i-a ciuntit mâinile din glezne; apoi înspăimântat de acestea toate care i s-au întâmplat la casa lui, a plecat și s-a dus în sat.
În urmă, moașa Crăciunoaie a umplut cum a putut un ceaun cu apă, l-a pus cu gura pe foc și când a crezut că apa este numai bună pentru scăldătoare, i-a spus Maicii Domnului să încerce apa și să vadă cum este. Maica Domnului însă i-a răspuns:
– Încearcă și dumneata, moașă Crăciunoaie!
Crăciunoaie vârî mâinile amândouă în apă și de-odată văzu că partea tăiată îi crește la loc, mult mai curată și mai frumoasă ca la început. De la această minune se crede pretutindeni că moaștele au mâini de aur curat. (www.crestinismortodox.ro)
