Nu era tocmai ceea ce își doreau suporterii și jucătoarele însele de la finalele feminine de la Wimbledon: un “simplu” 6-0 în finala de simplu și un dublu 6-0 în finala de dublu! Dacă Venus a ajuns până la mingi de meci în primul set, Monica Niculescu și partenera sa taiwaneză au fost spulberate de rusoaice. Monicăi îi rămâne călătoria până aici, care i-a permis să viseze, la fel și nouă, precum și experiența interesantă de a juca pentru prima dată în jumătatea de teren asociată forehand-ului la retur! Cât despre pierzătoarea de la simplu, Venus Williams a urcat încetul cu încetul până la un pas de coama cea mai înaltă a unui montagne-russe, după care i s-a tăiat curentul și s-a trezit cu o viteză neverosimilă înapoi la bază! Garbiñe Muguruza n-a venit chiar de nicăieri pentru a face un turneu perfect pe iarbă (!), dar nimeni n-o considera un factor, nici măcar după prima săptămână. Iat-o deja la al doilea GS, la 23 de ani, ferice de ea!
Nici finala masculină n-a fost departe de o “lăptăreasă”, dar un “băț” tot a avut, 6-1 în setul doi, când au început problemele medicalo-emoționale ale lui Cilic. Și Roger a început încordat, semn că emoțiile nu sunt apanajul tinereții, făcând două duble greșeli în primele două game-uri de serviciu. Aveau să rămână singurele din meci, în dreptul său. Un alt indiciu al presiunii resimțite de cei doi a fost faptul că nici unul nu a servit vreun as în primul set! Să recunoaștem, e ceva mai mult unic decât rar pentru niște jucători renumiți poate în primul rând prin serviciu. Apoi, în setul secund, chiar prima minge a fiecăruia pe serviciu a fost as! Imediat, au urmat imaginile cu Marin în lacrimi și, deși nu era clar ce le-a provocat, devenea clar că Roger nu mai avea cum să piardă. Părerea mea e că Cilic nu plângea din cauza emoțiilor sau a durerilor, ci de ciudă. Să apară o problemă chiar în momentul culminant, pentru care un jucător de tenis muncește, trăiește și visează, mai ales după un traseu aproape perfect, poate face pe oricine să cedeze. În fine, jocul a curs liniștit, fără acute, iar la ultimul game, nu știu dacă ați observat, s-a arătat pentru prima oară soarele! Nu vreau să plagiez ironia aia de pe vremuri, cu Iliescu apare, soarele răsare, dar mi s-a părut ceva cu valoare de simbol, parcă a vrut și soarele să vadă cum un bărbat trecut de 35 de ani ia Wimbledonul în stăpânire de unul singur: al optulea trofeu, la 5 ani de precedentul!