Măsură

Legea privind executarea pedepselor intră în vigoare astăzi



Legea privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal intră în vigoare, astăzi, actul normativ incluzând prevederi noi referitoare la cele patru regimuri de executare și la importanța laturii educative pentru deținuți.
Legea 275/2006 instituie cele patru regimuri de executare a pedepselor – de maximă siguranță, închis, semideschis și deschis – care acordă posibilitatea condamnatului de a trece dintr-un regim de executare în altul, în funcție de conduita sa.
Regimul de maximă siguranță se aplică persoanelor condamnate la detenția pe viață sau la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, acestea fiind supuse unor măsuri stricte de pază și escortare. Totodată, activitățile educative sau munca prestată se efectuează în grupuri mici, potrivit noilor reglementări.
Regimul închis de executare se aplică persoanelor condamnate la pedepse între cinci și 15 ani de închisoare, acești condamnați putând munci și în afara penitenciarului.
Regimul semideschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii între unul și cinci ani. Regulile instituite pentru acești deținuți se referă la posibilitatea de a se deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, de a munci și de a participa la activități culturale, psihologice, etc, în spații care rămân deschise în timpul zilei, sub supraveghere.
Cel de-a patrulea regim se referă la persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea mai mici de un an. În cazul acestor persoane, activitățile desfășurate se pot desfășura și fără supraveghere.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor se dispune de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Comisia are obligația ca, o dată la șase luni, să verifice conduita persoanei condamnate și să întocmească un raport în acest sens.
Schimbarea la un regim mai sever are loc în cazul în care persoana condamnată a săvârșit o abatere gravă sau o infracțiune, în timp ce trecerea la un regim mai lejer are loc în cazul în care deținutul dovedește un bun comportament.
Judecătorul delegat trebuie să ia o decizie în 15 zile, iar dacă acesta constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru schimbarea regimului de executare, stabilește ca următorul termen de analiză a dosarului să fie peste șase luni.
Încheierea judecătorului delegat poate fi atacată la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, hotărârea instanței fiind definitivă.
Legea privind executarea pedepselor acordă o atenție mai mare laturii educative a executării pedepsei, renunțându-se la caracterul vădit represiv al regimului de executare a pedepsei, care în prezent se bazează pe obligația condamnatului de a munci.
Astfel, deținutul poate desfășura o activitate în raport cu pregătirea pe care o are, munca fiind remunerată, cu excepția activităților gospodărești sau a celor desfășurate în caz de calamitate. Durata muncii este de opt ore pe zi și nu poate depăși 40 de ore pe săptămână.
Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări servicii cu firme care doresc să folosească la muncă deținuți. Veniturile obținute nu pot fi mai mici decât salariul minim pe economie, 30 la sută revenind condamnatului, iar restul Administrației penitenciarului.
Totodată, legea instituie măsuri de descurajare a comportamentelor discriminatorii, prevederile fiind în concordanță cu Directivele europene de aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor, fără deosebire de origine rasială ori etnică, și cu aranjamentele asumate de România în acest sens.
Noile reglementări acordă o mai mare atenție drepturilor condamnatului de a avea acces la informație, la consultarea documentelor personale, de a-și manifesta opiniile și credințele religioase. Totodată, sunt reglementate dreptul la petiție, la corespondență, la plimbarea zilnică, de a primi bunuri, de a avea acces la tratament medical, precum și drepturile de a se căsători sau de a primi asistență diplomatică.



Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință
Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate
Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate