Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților a avizat, miercuri, proiectul de lege privind combaterea pornografiei, adoptând o serie de amendamente, dar menținând obligația parolării site-urilor și a plății unei taxe pe minut de utilizare, a anunțat deputatul Sergiu Andon.
El a precizat că deputații din Comisia pentru drepturile omului au adoptat un amendament prin care au modificat titlul inițial al proiectului de lege (Lege privind reglementarea activităților cu caracter pornografic și a accesului la materiale pornografice – n.r.), acesta devenind „Lege privind protecția minorilor cu privire la accesul la materialele cu caracter pornografic”.
Potrivit lui Andon, deputații au modificat, totodată, articolul 1 al proiectului de lege, stipulând că prin acest proiect se instituie măsuri de reglementare și control al activităților cu caracter pornografic în scopul explicit al protejării minorilor.
Deputații din Comisia pentru drepturile omului au eliminat din proiect definițiile termenilor „pornografie” și „acte cu caracter obscen”.
Comisia a adoptat, totodată, un amendament conform căruia, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației va emite recomandări cu privire la înscrierea site-urilor care conțin materiale pornografice într-o bază de date care să poată fi accesată de către instituțiile publice sau private care vor să includă site-urile respective în programe informatice de tip control parental.
Proiectul va intra în dezbaterea Comisiei de cultură a Camerei Deputaților, care va elabora raportul ce va fi supus votului în plen.
Comisia a păstrat articolul din forma inițială a proiectului de lege conform căruia „persoanele care realizează site-uri destinate exclusiv distribuirii de materiale pornografice sunt obligate să le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai după ce s-a plătit o taxă pe minut de utilizare, stabilită de realizatorul site-ului și declarată de organele fiscale, iar materialele pronografice distribuite prin intermediul acestor sisteme informatice sunt destinate exclusiv persoanelor majore”.
De asemenea, a fost menținut în forma inițială și articolul care stipulează că „racolarea, determinarea sau folosirea unei persoane majore lipsită de discernământ la comiterea unor acte cu caracter obscen, în scopul producerii de materiale pornografice, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”.
Proiectul de lege, inițiat de Guvern, a fost respins de Senat, iar Camera Deputaților este forul decizional.