Deputații au adoptat, ieri, pe articole, propunerea legislativă potrivit căreia primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin, cu excepția situațiilor de balotaj, votul final urmând să fie dat astăzi.
Reprezentanții opoziției au criticat acest proiect de lege semnat de mai mulți parlamentari PDL și PSD și au precizat că vor vota împotrivă.
Victor Paul Dobre (PNL) a arătat că proiectul reprezintă „încă un pas de îndepărtare de valorile democratice”, „o eroare” și „o delegitimare a celor aleși în funcția de primar”.
Aura Vasile (PSD) a spus că dacă vor fi aleși primarii dintr-un singur tur, vor exista primari care au obținut 12-14%.
În replică, liderul grupului PDL Mircea Toader a arătat că PDL sprijină proiectul deoarece și primarii trebuie aleși din primul tur, la fel ca președinții Consiliilor Județene.
Camera Deputaților este for decizional în legătură cu acest proiect, Senatul l-a respins anterior.