Ce trebuie să cunoască credinciosul pentru a putea săvîrși fapte bune, după voia lui Dumnezeu?
Vorbind despre dragostea creștină, am spus că ea trebuie să se arate îndeosebi prin fapte bune. Săvîrșirea faptelor bune înseamnă însă împlinirea voii lui Dumnezeu. Astfel, pentru a săvîrși fapte bune, omul trebuie să cunoască voia lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu o poate cunoaște prin legi.
De cîte feluri sînt legile?
Legile sînt, după izvorul lor, de două feluri:
1) Legi dumnezeiești și
2) Legi omenești.
Legile dumnezeiești cuprind:
1) Legea veșnică;
2) Legea morală firească și
3) Legea morală pozitivă, dată omului prin descoperirea dumnezeiască a Vechiului Testament și a Noului Testament.
Legile omenești cuprind:
1) legi bisericești și
2) legi civile.
Să vedem, pe scurt, ce sînt aceste legi.
Legea veșnică:
Dumnezeu a creat lumea după un plan pe care El, ca ființă veșnică, 1-a întocmit din veci și-1 îndeplinește în timp prin Pronia Sa, într-o ordine stabilită de El de asemenea din veci (ordinea universală). Potrivit acestui plan, făpturile se îndreaptă în chip natural către Creatorul lor.
Planul sau ordinea aceasta, izvorîtă din veci din nemărginita înțelepciune și voie dumnezeiască, după care se conduc toate creaturile spre îndeplinirea scopului dat lor, se numește legea veșnică sau eternă. Despre ea se spune în Sfînta Scriptură: „Eu am fost din veac întemeiată, de la început, înainte de a se fi făcut pămîntul” (Pilde 8, 23).
Cum este legea veșnică?
Legea veșnică este:
1) de neapărata trebuință, fiindcă Dumnezeu, Care este Ființă desăvîrșită, nu poate să creeze făpturile și să le dea și un scop fără să le rînduiască pe toate spre îndeplinirea acelui scop;
2) neschimbătoare, fiindcă neschimbător este Dumnezeu în hotărîrile voii Sale;
3) universală, adică ea cuprinde toate făpturile, întreg universul.
După credința noastră, pe temeiul acestor însușiri, legea veșnică este izvorul tuturor legilor din univers: al celor fizice, pentru lumea materială și pentru făpturile necuvîntătoare, și al celor morale, pentru făpturile înzestrate cu judecata și voie liberă.
Legile date pentru om se numesc legi morale, fiindcă se îndeplinesc cu voia personală a omului, adică cu cunoștință și libertate, pe cînd legile fizice se îndeplinesc de la sine.
Deci, voia lui Dumnezeu, cuprinsă în legea veșnică, se face cunoscută prin legile fizice și prin legea morală, care este de două feluri: firească și suprafirească.
Ce este legea morală firească?
După credința creștină, legea morală firească este legea întipărită de Dumnezeu în inima omului odată cu crearea lui, și care poate fi descoperită prin lumina firească a minții omenești.
Ce foloase aduce omului legea morala firească?
În temeiul acestei legi, omul, din fire, poate deosebi binele de rău, virtutea de păcat, dreptatea de nedreptate, ceea ce trebuie făcut de ceea ce nu trebuie făcut. Poruncile ei se pot cuprinde în: a face binele și a evita răul.
Unde se vorbește despre această lege?
Despre această lege se vorbește limpede în izvoarele Descoperirii dumnezeiești: Sfînta Scriptură și Sfînta Tradiție.
Sfîntul Apostol Pavel, scriind romanilor: „Cînd păgînii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavînd lege, își sînt loru-și lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi apără” (Rom. 2, 14-15), ne spune limpede ca și oamenii care nu au lege scrisă de la Dumnezeu au totuși legea morală scrisă în inimile lor, de care ei, dacă voiesc, ascultă, iar dacă nu voiesc, nu ascultă. Cînd ascultă de ea, atunci mărturia cugetului lor, după ce se cercetează pe sine, îi dezvinovățește, iar cînd nu ascultă, aceeași mărturie a cugetului îi învinovățește.
Despre legea morală firească vorbește și Sfîntul Ioan Gură de Aur, cînd spune: „Dumnezeu a dat omului o conștiință și cunoștința neînvățată a binelui și a răului, așa că noi nu mai trebuie să învățăm că desfrînarea este ceva rău și cumpătarea ceva bun; aceasta o știm de mai înainte, și anume de la început” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Către poporul antiohian, Cuv. 12, Migne, P. G., XLIX, col. 431).
După credința noastră, legea morala firească este sădită, deci, în însăși firea omului și lucrează în fiecare om, oricine și oricum ar fi el, învățat ori neînvățat. La cunoștința ei omul ajunge îndată ce începe a gîndi. Legea morală firească se poate întuneca prin păcate, dar ea nu se șterge niciodată cu totul din inima omului.
Izvorînd din voia neschimbătoare a lui Dumnezeu, legea morală firească este și ea neschimbătoare. De ea omul trebuie să țină seama neapărat, fiindcă prin ea cunoaște mai întîi voia lui Dumnezeu și fiindcă ea îi arată ce este potrivit sau nepotrivit cu firea și cu vrednicia lui de cea mai înaltă făptură pămîntească.
Pentru aceasta toate legiuirile bisericești țin seama de poruncile legii morale. (www.crestinism-ortodox.ro)
