Președintele PSD Liviu Dragnea a solicitat, luni, ca proiectul de lege privind grațierea să fie votat de Senat în forma venită de la Guvern, scrie Mediafax. El a menționat că a convocat Comitetul Executiv al PSD pentru miercuri pentru a discuta situația creată de adoptarea amendamentelor privind grațierea corupților în Comisia juridică de la Senat, el arătând că va propune sancționarea lui Șerban Nicolae. Președintele Comisiei Juridice îi răspunde lui Dragnea: Camera e decizională pe proiectul grațierii.„Eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege. Cred că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat așa cum a venit de la Guvern pentru că s-au schimbat de foarte multe ori acolo și eu sunt foarte nemulțumit”, a spus Dragnea.