Învățământ

Legea educației, dezbătută la Botoșana și Rădăuți

La recomandarea ministrului Educației, Cristian Adomniței, la Suceava au început dezbaterile pe marginea noului proiect de lege al educației. Primele întâlniri organizate de Inspectoratul Școlar Suceava cu directori de școli, profesori, elevi și părinți au avut loc pe 18 ianuarie, la Botoșana și Rădăuți.
Inspectorii școlari care au moderat întâlnirile au prezentat proiectul de lege și Statutul personalului didactic.
Cele mai importante aspecte vizate în intervențiile participanților au fost reorganizarea structurii învățământului preuniversitar (educația ante-preșcolară, obligativitatea învățământului preșcolar de la 3 ani, clasa pregătitoare în învățământul primar și învățământul obligatoriu de 9 clase), organizarea admiterii în liceu prin concurs, la nivelul școlii sau prin repartizare computerizată și conducerea unității de învățământ prin Consiliul de Administrație.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Laura Hacman a declarat că „o remarcă importantă a participanților a fost numărul mare de metodologii la care se face trimitere în cele două legi cu precizarea că vor fi elaborate ulterior de către MEdCT”.
Conform calendarului IȘJ Suceava, următoarele reuniuni de lucru cu directorii de unități școlare vor fi desfășurate săptămâna viitoare, în 22 ianuarie la Fălticeni și 23 ianuarie la Câmpulung Moldovenesc, 24 ianuarie la Rădăuți (grădinițe) și în 25 ianuarie la Suceava (licee).

Recomandări

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Educația pentru mediu unește grădinițe din Suceava și Strășeni: „Împreună pentru natură, împreună pentru viață”

„Școala altfel e singurul prilej în care copiii din comunități mici pot merge la muzee, la teatru, la operă”

„<Școala Altfel> e singurul prilej în care copiii din comunități mici pot merge la muzee, la teatru, la operă”
„<Școala Altfel> e singurul prilej în care copiii din comunități mici pot merge la muzee, la teatru, la operă”