Deputații au adoptat marți Legea privind eliminarea a peste 100 de taxe, inclusiv taxa Radio-TV, inițiată de Liviu Dragnea, respingând varianta comisiei de specialitate care a stabilit menținerea taxei pentru posturile de radio și televiziune publice, scrie Mediafax.Camera Deputaților este for decizional, legea urmând să plece la promulgare.Președintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat, în plen, modul în care TVR și Radioul Public s-au raportat la propunerea de eliminare a taxei radio-TV, propunând începând de anul viitor o taxă de 21 de lei/cetățean pentru Radio și de 34 de lei/cetățean pentru TVR plătite de la bugetul de stat.”Acest odios Parlament care a votat CA de la TVR care a aprobat o sumă mare din bugetul public pentru bugetul TVR, în viziunea dumnealor este odios. Poate acestă imaginație care este folosită pentru manipularea opiniei publice și nu numai ar fi putut fi folosită pentru a prezenta un plan de redresare a TVR și pentru a mări interesul românilor pentru această televiziune”, a spus Liviu Dragnea, în dezbaterea proiectul de lege vizând eliminare a 102 taxe.