Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretul de promulgare a Legii privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive. Proiectul de lege privind prevenirea și combaterea violențelor la competițiile sportive, inițiat de președintele LPF Dumitru Dragomir, deputat PRM, a fost aprobat în luna decembrie de Camera Deputaților. Conform legii, cea mai mare amendă, cuprinsă între 1000 și 3000 lei sau prestarea a 150 – 300 ore activități în folosul comunității, precum și interzicerea accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care a săvârșit fapta, se aplică spectatorilor care pătrund pe suprafața de joc. De asemenea, speculanții vor fi amendați cu sume cuprinse între 1000 și 3000 lei, iar biletele găsite asupra lor se vor confisca.
Organizatorii, amendați drastic
În cazul organizatorilor de evenimente sportive, amenzile pot ajunge la 50.000 lei, precum și la suspendarea pentru o perioadă de 6 luni, pentru nerespectarea unor obligații cum ar fi interzicerea vânzării, distribuirii sau consumului de băuturi alcoolice în arenele sportive, să interzică afișarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganelor ori textelor cu conținut obscen sau care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, indiferent pe ce suport ar fi inscripționate.
Cu prefectul și procurorul la meci
De asemenea organizatorii evenimentelor sportive nu trebuie să permită accesul în stadion persoanelor aflate în vădită stare de ebrietate, care au asupra lor băuturi alcoolice, arme sau muniții de orice fel, ori făclii, torțe, petarde. În cazul desfășurării unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc, legea impune prezența pe stadion a prefectului ori a unui reprezentant al acestuia, precum și a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție se află arena sportivă.
Liderii suporterilor diferitelor echipe de fotbal au criticat prevederile legii considerându-le aberante și au anunțat chiar că îi vor cere șefului statului să nu o promulge. De asemenea, liderii galeriilor echipelor de fotbal din România începuseră și o campanie de strângere de semnături pentru a contesta la Curtea Constituțională legea privind prevenirea și combaterea violenței în sport, acțiune care însă nu s-a concretizat.
Gata cu bătăile
Legea antiviolență din sport a fost promulgată






