Camera Deputaților a decis, marți, în unanimitate, retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului de lege privind amnistierea, cu termen la 1 februarie 2014.Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a făcut acestă propunere de retrimitere pentru a fi consultate toate instituțiile interesate care au puncte de vedere contrare.Propunerea lui Zgonea a întrunit 268 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” și nicio abținere.Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Legea amnistierii poate fi adoptată, din motive practice și de politică penală, după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul Constituției și al reglementărilor europene și dacă exclude faptele de violență și de corupție.”PSD susține, de principiu, ideea că după discuția cu Ministerul Justiției, cu CSM, cu Înalta Curte și după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul nu doar al Constituției românești ci și al reglementărilor care se adoptă pe plan europen și dacă exclude faptele de violență și faptele de corupție, din motive practice și de politică penală, poate fi adoptată Legea amnistiei”, a spus Ponta.Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Legea amnistierii este în dezbatere publică și va rămâne astfel până la data de 1 februarie, pentru a se vedea că nu reprezintă „o chestie ilegală”.”Apoi a venit problema cu grațierea. După ce am avut discuția cu cei de la ambasadă, toată lumea și-a dat seama că el este un proiect normal. Și el este în dezbatere publică. De aceea l-am și oprit de la votul final, ca să fie în dezbatere publică până la 1 februarie, să vadă toată lumea că nu este nicio chestie ilegală”, a precizat Zgonea.Pe data de 1 februarie 2014 intră în vigoare noul Cod penal.Deputatul PSD Eugen Nicolicea declarat, duminică, într-o conferință de presă, că nu crede că Legea amnistierii mai poate intra în vigoare înainte de 1 februarie 2014, data la care intră în vigoare noul Cod Penal.Președintele PDL, Vasile Blaga, spunea că PDL ia în calcul „mișcări de stradă serioase” în cazul în care se votează în Parlament Legea amnistierii, pentru a informa populația despre efectele acesteia, adăugând: „Dacă toți vom fi soldați disciplinați ai acestui partid, vom recâștiga pozițiile avute”.